Pablo Cortacero, amenințat de suporterii din DDB: „Vom fi peste tot, chiar și la Tribunalul București și Ambasada Spaniei”

1 lună in urmă 1

Pablo Cortacero poate deveni din nou șeful lui Dinamo pe 18 martie, iar fanii anunță o adevărată „revoluție”. Suporterii promit să ajungă chiar și la Tribunalul București și Ambasada Spaniei și nu l-au iertat nici pe Dorin Șerdean.

Acționarul majoritar în vârstă de 42 de ani a acuzat, la Tribunalul București, că a fost destituit ilegal și a solicitat să fie repus în drepturi, iar ultrașii dinamoviști se tem ca Pablo Cortacero să nu se întoarcă în „Ștefan cel Mare”, după ce a adus clubul la un pas de colaps.

Suporterii fac eforturi mari pentru obținerea licenței și îi acuză pe spanioli că „au spălat bani și au sifonat banii cinstiți ai suporterilor”.

Pablo Cortacero, pus la zid de fanii lui Dinamo: „Pe 18 martie, vom fi peste tot!”

„Pe 18 martie, peste 10 zile, vom arăta că SUNTEM ROMÂNI ȘI NE VOM APĂRA PĂMÂNTUL, CLUBUL ȘI ISTORIA!

Acea istorie pângărită de un grup de ”binevoitori” din Granada și Alba Iulia (un oraș de oameni curați la suflet, dar care nu-l vor ierta niciodată pe șobolanul rozaliu). Niște personaje care au crezut că au găsit la Dinamo locul cel mai bun de spălat banii lor murdari și de sifonat banii cinstiți ai suporterilor și ai clubului.

VOM FI PREZENȚI PESTE TOT. Inclusiv în spațiul public al unei instituții publice, cum este Tribunalul București. Avem acest drept. Și avem dorința să-i privim de aproape pe cei care au venit să devalizeze clubul Dinamo. PÂNĂ ACUM aceste năpârci și săgețile lor n-au avut ocazia să de ochii cu noi. Dar peste 10 zile îi așteptăm.

Până acum, INSTITUȚIILE IMPORTANTE ALE STATULUI i-au întâmpinat pe acești pseudo-investitori doar cu pâine și cu sare. I-au primit pe balconul Ministerului și le-au arătat Bucureștiul. Le-au întins covorul roșu și le-au promis că le vor așeza la picioare tot ce vor cere. Cineva s-a implicat și a înlesnit toată mizeria aceasta, pentru a acoperi alte mizerii. A SOSIT MOMENTUL CA INSTITUȚIILE STATULUI SĂ APERE UN BRAND ȘI O ISTORIE CARE APARȚIN ROMÂNILOR!

Pe 18 martie VOM FI PESTE TOT! Chiar și acolo unde șarlatanii se așteaptă cel mai puțin. Vom fi prezenți de la porțile Cetății, până la Tribunalul București. Iar la Ambasada Spaniei, vom avea români cu părul alb și steagul tricolor în mâini”, se arată în comunicatul emis de DDB.

The post Pablo Cortacero, amenințat de suporterii din DDB: „Vom fi peste tot, chiar și la Tribunalul București și Ambasada Spaniei” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă