(P) Geostud prezentă la Conferința Mondială dedicată schimbărilor climatice, COP26

3 săptămâni in urmă 10

Geostud participă la Glasgow, până pe 12 noiembrie, la cea mai importantă reuniune mondială dedicată combaterii crizei climatice, respectiv al 26-lea summit climatic ONU – COP26.

La eveniment sunt prezenți peste 120 de lideri de stat și delegații din aproximativ 200 de țări, experți în schimbări climatice și activiști ai protecției mediului. Aceștia își propun să atingă ținte ambițioase de reducere a emisiilor de CO2 și susțin planuri, care să facă posibilă limitarea temperaturii globale la 1.5ºC până la sfârșitul acestui secol.

Încetinirea impactul schimbărilor climatice, dezvoltarea de planuri privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, modalități de implementare a măsurilor de adaptare la impactul schimbărilor climatice și stabilirea de planuri pentru adaptarea la pierderi cauzate de dezastre climatice sunt de asemenea teme de dezbatere în cadrul summitului.

„Participarea la un astfel de eveniment și implicarea activă a Geostud pentru implementarea măsurilor de adaptare și reziliență la schimbările climatice sunt firești, în contextul în care preocupările majore ale companiei sunt orientate către servicii de cercetare și studii pentru protecția mediului și consultanță de mediu; monitorizarea factorilor de mediu și a componentelor de biodiversitate; studii privind schimbările climatice; studii privind capacitatea de decarbonizare ce urmează să fie implementată în anumite proiecte; modelări privind emisiile GES (gaze cu efecte de seră) generate prin implementarea proiectelor; studii și analize de laborator privind potențialul și soluțiile optime de reutilizare a produselor în contextul economiei circulare; studii privind caracterul DNSH (DO No Significant Harm) al planurilor ori studii privind transportul multimodal în vederea asigurării unei mobilități integrate, sustenabile și eficiente.

Departamentul de Schimbări Climatice și Economie Circulară din cadrul Geostud abordează măsuri de atenuare a efectelor schimbărilor climatice ca parte a procesului de decarbonizare din Strategia Europeană privind Pactul Ecologic European și are obiective bine definite, precum: evaluarea și oferirea de soluții pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice; stabilirea parteneriatelor de lucru pentru a aborda provocările și a identifica soluțiile optime; elaborarea strategiilor legate de cercetare – inovare – demonstrare – implementare – crearea de locuri de muncă; dezvoltarea modelelor de afaceri legate de politici-cercetări-practici, cu accent pe schimbările climatice și economia circulară”, declară Petru Nicolae, Director General S.C. Geostud S.R.L.

În cadrul summitului delegatia Geostud s-a întâlnit și cu români de pretutindeni reprezentanți ai multor organizații cu renume din străinătate cu domnul profesor dr. Florin Nemțanu, prorector al Facultății de Transporturi din cadrul Universității Politehnica București.

Până în 2030, România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55%, iar până în 2050 să atingă neutralitatea climatică.

COP26 reprezintă astfel prilej excelent în crearea unor parteneriate strategice între guverne, întreprinderi și societatea civilă, dar și de mobilizare financiară din partea țărilor dezvoltate în măsuri de protejare a comunităților vulnerabile; refacerea ecosistemelor; agricultură rezilientă; transport eficient și infrastructură rezistentă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă