Ovidiu Hațegan, delegat la un nou meci de gală în grupele Ligii Campionilor! Sebastian Gheorghe, care a făcut praf Chindia-Rapid, e și el în brigadă

1 săptămână in urmă 22

Ovidiu Hațegan, cel mai bine cotat arbitru român din fotbalul autohnton, va fi la centru în partida Internazionale Milano – Șahtior Donețk, care va avea loc miercuri de la ora 19.45.

Meciul contează pentru grupa D a Ligii Campionilor, penultima etapă a acestei faze.

Arbitrul originar din Arad îi va avea ca asistenți pe Mircea Grigoriu și Sebastian Gheorghe, în timp ce rezervă va fi Radu Petrescu.

Ovidiu Hațegan, delegat la un nou meci de gală în grupele Ligii Campionilor! Sebastian Gheorghe, care a făcut praf Chindia-Rapid, e și el în brigadă

Asistentul Sebastian Gheorghe a fost păstrat în brigadă deși a greșit flagrant la meciul Chindia – Rapid 2-2.

“Nu e fair-play, nu e corect. Nici nu-mi vine să cred. Mi-e ruşine mie să mă duc, pentru că nu ştiu ce să le spun în cabină în momentul ăsta. Când e un ofsaid atât de clar, cum să nu ridici?

Nu ştiu unde a arbitrat dânsul. E meseria noastră, poate şi noi greşim câteodată. Dar e clar ca lumina zilei. Cum să nu indici ofsaid? Nu-mi explic. Cum poţi să judeci aşa pe invers o fază care este decisivă?”, a tunat după meci Emil Săndoi.

Cele două echipe se întâlnesc într-un duel în grupa D din Liga Campionilor, din care mai fac parte Real Madrid și Sheriff Tiraspol.

Inter-Shakhtar Donetsk, Hategan l’arbitro della partita di Champions League – https://t.co/aFICnn9Qgq

— Inter-News.it (@internewsit) November 22, 2021

Pentru Ovidiu Hațegan va fi a patra partidă arbitrată în grupele Ligii Campionilor din acest sezon, după Atletico Madrid – FC Porto 0-0, Benfica – Bayern 0-4 și Dinamo Kiev – Barcelona 0-1.

Ca arbitru Ovidiu Hațegan a debutat pe 27 martie 1996. Zece ani mai târziu, în 2006, a fost promovat pentru prima dată în Liga I, iar în 2008 a fost promovat la rangul de arbitru FIFA. Din iulie 2015 face parte din Grupul de Elită al arbitrilor centrali UEFA.

The post Ovidiu Hațegan, delegat la un nou meci de gală în grupele Ligii Campionilor! Sebastian Gheorghe, care a făcut praf Chindia-Rapid, e și el în brigadă appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă