Ouă încondeiate de meşteri iscusiţi. O tradiţie care merge mai departe

2 săptămâni in urmă 18

Nu mai este mult şi se apropie sărbătorile pascale. Iar dacă anul acesta vă doriţi ouă încondeiate mai speciale, aveţi de unde să vă inspiraţi. La Iaşi, meşterii populari s-au strâns să-şi expună creaţiile, în cadrul unui festival. Modelele au fost inspirate de natură sau de costumele populare. Printre artişti s-a numărat şi o fată de 11 ani, dornică să ducă tradiţia mai departe.

Ouă încondeiate de meşteri iscusiţi. O tradiţie care merge mai departe

Meşteri iscusiţi, din toată zona Moldovei, şi-au dat întâlnire la Iaşi, pe esplanada Palatului Culturii, la festivalul ouălor încondeiate. Îmbrăcată în straie populare, Ecaterina, de numai 11 ani, reuşeşte să lucreze cot la cot cu adulţii.

"Deocamdată, trag liniile pentru a face modelul. Folosesc ceară, amestecată cu o substanţă, dioxid de fier. Ceara se va topi după ce oul va fi înmuiat în vopsea.

Alexandru nu a încondeiat ouă niciodată. I se pare complicat, dar se bucură că are parte de o asemenea experienţă.

Alexandru: Astăzi, nu aveam ce să fac şi i-a zis doamna invatatoare mamei daca vreau sa merg. Si am zis ok. Voiam sa incerc. Şi îţi place? Da.

O tradiţie păstrată

Pentru ca oul să arate spectaculos, nu trebuie omisă nicio etapă.

Nichitan Liliana, mestesugar: "De câţi ani încondeiaţi ouă? De aproape 30 de ani. Este complicat? Este complicat, dar daca iti place ceea ce faci, reusesti. Trebuie multa rabdare si timp".

Odinioară, ouăle se făceau doar cu ceară şi erau colorate numai cu vopsea roşie. În timp, au apărut și alte tehnici sau culori. Meşterii povestesc că unele modele au fost preluate de la femeile simple de la țară care își decorau astfel fustele sau iile.

Geanina Ursu: "Modelele specifice sunt preluate din natura, din tot ceea ce ne înconjoară. Ele au fost moştenite din generaţie în generaţie".
Tradiţia este foarte veche, în România şi nu numai.
Ovidiu Focșa, muzeograf: "Aveau obiceiul ca, în zilele de Paşte, la hora de a doua zi şi a treia zi, când toată comunitatea lua parte, să îşi daruiască unul altuia un ou".

Dacă, în anii trecuţi, participau la festival foare mulţi meşteri populari, anul acesta, ei au putut fi număraţi pe degete. Nici vizitatorii nu s-au îngrămădit să le treacă pragul... din cauza pandemiei.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă