Oros: Toată conducerea PNL ar trebui să demisioneze pentru starea 'jalnică' în care a ajuns partidul

1 săptămână in urmă 11

Ministrul interimar al Agriculturii, senatorul neafiliat Adrian Oros, consideră că întreaga conducere a PNL ar trebui să demisioneze deoarece partidul se află într-o stare "jalnică". "O victorie în genunchi! Cum zicea Olguţa: Marcel le-a luat şi banii de pe piept. Toată conducerea PNL ar trebui să îşi dea demisia pentru starea jalnică în care au adus acest partid istoric. Pentru haosul creat în mod artificial, când au aruncat în aer coaliţia de guvernare, agravând criza economică care s-a suprapus peste criza sanitară. Şi pentru modul în care au trădat electoratul care a votat o coaliţie de dreapta care să dezvolte România. Niciunul nu este mai puţin vinovat. Au votat la comandă, fără niciun discernământ, ca nişte păpuşi mecanice invocând 'interesul naţional'", a scris Oros, luni, pe Facebook. El a adăugat că, la Congresul PNL, echipa câştigătoare a promis că va ţine PSD departe de guvernare cel puţin 7 ani. "Acum, la două luni de la Congres, pentru a-şi demonstra consecvenţa, aceleaşi personaje stranii ne spun că fac un pact de guvernare cu PSD pentru 7 ani. Un pact victorios, semnat în genunchi. Unii dintre principalii artizani şi susţinători ai grandiosului proiect, rămânând pe dinafară, au început să ceară capul 'suflului nou'. E de aşteptat ca în următoarea perioadă mulţi dintre aceşti vrednici 'urmaşi ai Brătienilor' să încerce să îşi spele imaginea debarcând-ul pe Cîţu. Eu le spun altceva: Daţi-vă demisia toţi! Toţi Rareşii, Bocii, Ralucii şi Fluturii de partid şi de stat! Luaţi-vă labele de pe Partidul Naţional Liberal!", a transmis Adrian Oros. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă