Oroare în Suceava. Un tată și-a violat fetița de doar 6 ani și a amenințat-o să nu spună ce i se întâmplă

1 săptămână in urmă 4

Caz şocant într-o localitate din Suceava, unde o copilă de 6 ani a fost violată şi agresată sexual în repetate rânduri de tatăl ei. Individul a fost arestat preventiv. 

Caz şocant într-o localitate din Suceava, unde o copilă de 6 ani a fost violată şi agresată sexual în repetate rânduri de tatăl ei. Individul a fost arestat preventiv.

Fetiţă de 6 ani, violată de tatăl ei

Conform anchetatorilor, bărbatul ar fi abuzat sexual copila în repetate rânduri, în perioada septembrie-octombrie, anul acesta. Mai mult, micuța de doar 6 ani ar fi fost amenințată cu acte de violență și chiar cu moartea dacă povestește cuiva ceea ce i se întâmpla. La un moment dat, micuța și-a făcut curaj și i-a povestit mamei despre ororile prin care a trecut, iar femeia a anunțat poliția.

Potrivit reporterului Observator Angela Bertea, bărbatul este arestat acum pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat pentru agresiune sexuală în formă continuată și viol în formă continuată.

Prezentăm mai jos comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni:

"La data de 19.11.2021, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă faţă de o persoană de sex masculin, care a fost reţinută pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 219 alin. (1) – alin. (2) lit. a), b) și c) Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod Penal şi viol în formă continuată, faptă prev. de art. 218 alin. (1) – alin. (3) lit. a), b) și c) Cod Penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod Penal, reţinându-se în sarcina acestuia faptul că în perioada septembrie – octombrie 2021, în timp ce se afla în interiorul locuinței comune din mediul rural, profitând de autoritatea avută asupra victimei (dată de faptul că agresorul este tatăl acesteia) şi de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, prin prisma vârstei fragede - 6 ani şi 10 luni, a dezbrăcat-o pe fiica sa şi a săvârşit în mod repetat şi în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale, acte de natură sexuală cu aceasta care au fost urmate de ameninţari cu acte de violenţă şi cu moartea, în situaţia în care minora va spune altor persoane despre cele întâmplate. Totodată, în perioada septembrie – octombrie 2021, în contexe diferite de actele de agresiune sexuală, în mod repetat şi în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale, în aceeaşi manieră mai sus menţionată, a intreținut cu fiica sa minoră acte sexuale orale, care au fost urmate de ameninţari cu acte de violenţă şi cu moartea, în situaţia în care minora va spune altor persoane despre cele întâmplate. La data de 19.11.2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie".

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă