Orice dialog cu Rusia vizând securitatea europeană se va face cu participarea UE, au stabilit șefii diplomației americane și europene

3 săptămâni in urmă 16

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken şi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell au convenit miercuri că „orice discuţie privind securitatea europeană” cu Rusia „se va face în coordonare şi cu participarea Uniunii Europene”, potrivit unui comunicat de la Bruxelles, informează AFP, citată de Agerpres.

Într-o convorbire telefonică, cei doi înalţi oficiali „au subliniat, de asemenea, importanţa utilizării canalelor diplomatice şi a forurilor internaţionale şi regionale relevante, precum OSCE, pentru a face faţă acestor provocări”, potrivit comunicatului.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a anunţat că se aşteaptă ca primele discuţii Rusia-SUA şi Rusia-NATO privind garanţiile de securitate cerute de Moscova pe fondul crizei ucrainene să aibă loc în luna ianuarie.

Blinken şi Borrell „au subliniat necesitatea unei acţiuni coordonate pentru a sprijini suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi au reafirmat că orice nouă agresiune militară rusă împotriva Ucrainei ar avea consecinţe grave” pentru Rusia, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al secretarului de stat american, Ned Price.

Adjuncta secretarului de stat al SUA pentru Europa, Karen Donfried, care a declarat marţi că se aşteaptă ca dialogul să înceapă în ianuarie, a asigurat deja că nu va exista „nicio discuţie despre securitatea europeană fără europeni”.”Am spus clar că vom face asta cu Alianţa” Nord-Atlantică, a declarat ea. Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin pare să îşi dorească o discuţie faţă în faţă cu SUA. Karen Donfried a avertizat, de asemenea, Moscova că unele din cererile sale sunt inacceptabile.

Rusia a prezentat săptămâna trecută două proiecte de tratate, unul destinat SUA şi celălalt NATO, care conţin solicitările sale în scopul ajungerii la o dezescaladare a tensiunilor. Acestea interzic extinderea NATO, în special către Ucraina, şi limitează cooperarea militară occidentală în Europa de Est şi în fostele ţări sovietice fără a impune Rusiei măsuri similare.

Josep Borrell declarase mai devreme în cursul zilei de miercuri disponibilitatea UE de a coopera „cu SUA şi NATO pentru a se asigura că interesele sale sunt reprezentate în orice posibilă discuţie cu Rusia privind securitatea europeană”.”Astăzi, securitatea Europei este ameninţată’, a spus el.

Occidentalii acuză Rusia de tendinţe agresive, după ce Moscova a masat zeci de mii de soldaţi la graniţa cu Ucraina.

Totodată, în convorbirea telefonică de miercuri, şefii diplomaţiilor americane şi europene au exprimat „o îngrijorare comună faţă de presiunea politică şi constrângerea economică exercitate de China împotriva Lituaniei, care are repercusiuni asupra companiilor americane şi europene”, potrivit comunicatului Departamentului de Stat, care subliniază solidaritatea SUA şi UE cu Lituania.

Sursa foto: Russian Defense Ministry

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă