Orgame - Argamum de la Capul Doloșman, Jurilovca. Nălucire, născocire, nebunie. Cum e să fii liliac ​

6 zile in urmă 37

Orgame - Argamum de la Capul Doloșman, Jurilovca. Loc mai vechi, se zice, decât Histria. Adică, cel mai vechi loc locuit din România. Practic, vezi ruine joase, pustiu și hău în jur. Locul e o nebunie, o sălbăticie, în care ești lăsat de capul tău. Mitologia spune că pe aici au trecut argonauții în drum spre bogăția lumii, Lâna de aur. Locul mi-aduce aminte de Thomas Nagel și invitația lu: “Cum e să fii liliac?” Pofta de a povesti despre Orgame-Argamum mi-a dat-o Ruxandra Cesereanu, fiind locul ei favorit din Dobrogea. De te taie foamea ai “Doi iepurași” la Babadag sau “Nea Lică la Enisala. Înc-o vacanță mică și miraculoasă: Argamum - Orgame de la Capul Doloșman, Jurilovca.

Orgame JurilovcaFoto: Ruxandra Cesereanu

Orgame - Ruxandra Cesereanu, scriitor, profesor, pe Facebook

“Cetatea mea antică favorită din Dobrogea - Orgame, Argamum sau Argamon, plasată între podișul Babadagului și lacul Razelm. Un loc aproape nepământesc. Cetatea datează de la începutul secolului al VII-lea, î. H,, fiind întemeiată de coloniști greci veniți din Asia Mică. Este considerată cea mai veche așezare de pe teritoriul României. Cetatea s-a întins odinioară pe 100 de hectare din care astăzi sunt dezgropate (arheologic) doar 2 hectare. Mitul spune că aici au poposit, la un moment dat, argonauții, după ce au găsit lâna de aur și au furat-o de la regele Aetes, din Colchida. Peisajul este splendid. Anul acesta, la a treia ediție a taberei de istoria civilizațiilor, am avut șansa să admir Argamum de pe lacul Razelm (am închiriat o barcă de la Jurilovca), nu doar dintre ruinele sale și din landul de podiș unde este înălțată. Cetatea a fost abandonată în secolul al V-lea, d. H, din pricina năvalei barbarilor, dar și datorită închiderii golfului de lângă cetate și transformării sale geografice într-un liman devenit inadecvat pentru navigație.

Orgame, Ruxandra Cesereanu în “Jurnalul său dobrogean” din 2017

“Stepa ponto-sarmatică și florile de câmp în bătaia unui vânt năucitor. Cetatea Argamum, sora Histriei din același veac, dar pe malul lacului Razelm. O pustietate aproape irlandeză, cu iarba coaptă și vie vălurind. Briza maronie și coborâșul de pe povârnișul sacru. Misteriile de la Argamum și împlinirea celor ce au ajuns acolo la hazard ori poate printr-o marcă apăsat-lejeră a destinului. Am stat între resturile basilicii ca într-un cuib. Landul tremura în noi, făcându-ne să dansăm vag pe picioarele de călători uimiți.

De la Argamum la Jurilovca, o șoferiță ne-a călăuzit să mergem încă trei sate, apoi să o luăm spre stânga ca să ajungem acasă. Ne-ar trebui un ponton plutitor drept covor al lui Aladin ca să putem duce cu noi toate senzațiile de la Argamum. Duzi și corcoduși pe drumurile cosmice ale acestui teritoriu înălțat din pricina vechimilor. Dăm târcoale granițelor de tot soiul. Precum niște rătăcitori fără astâmpăr ivim ritualuri de trecere.”

Ruxandra Cesereanu tresaltă sufletește văzând pustiul ăsta, imaginația sa cuprinde și lumea ruinelor ăstora, dar și bântuirea argonauților ce poposeau visând Lâna de aur, credință a marilor și necuprinselor bogății. Imaginația sa n-are opreliști în pustiul ăsta, chiar se bucură fiindcă poate vedea lumi ce sunt și lumi ce au fost. Poate pune pe cerul de la Orgame eroi și personaje în uriașe și nevăzute colocvii.

La Orgame, Cum e să fii liliac?” de Thomas Nagel

Ea poate, alții pot? Alții nu văd la Orgame decât o proastă idee de a veni aici. Ori asta-mi amintește de îndemnul lui Nagel de a înțelege liliacul, cel care stă atârnat, cu capul în jos și care iese noaptea doar în limitele orbirii sale. Liliacul simte lumea, se hrănește, zboară cu ajutorul sonarului. E experiența lui absolut subiectivă. Sonarul îl ghidează. Aha, mă lovesc de ceva, dar nu știe de ce se lovește, ăsta e perete și trebuie să mă îndepărtez de el, mă lovesc iar de ceva, asta e insectă și o mănânc. Nagel zice că lilieci suntem noi și asta e cunoașterea noastră. Păi, nu suntem și noi călătorind și trăind în aceeași situație? Nu cunoaștem noi conform “sonarului”? Orbecăim prin viață și cunoaștem dacă ne lovim de realități, cu ajutorul “sonarului” nostru? Și, poate mai tare decât asta: nu putem să ne imaginăm povestea Celuilalt.

Ruxandra cunoaște amplu și își imaginează imens, de asta Orgame îi este favorită, ruina asta o lasă în pace să-și proiecteze “filmele” proprii și apoi să se întoarcă la Clujul ei îmbogățită cu Lâna de Aur a argonauților și a propriei imaginații. Cunoașterea ei este limitată de această nelimitare, dar îi poate "tolera" pe ceilalți călători. Pe Alți "lilieci".

Ruxandra Cesereanu

Dar alții, tot mai mulți în ziua de astăzi se vor plictisi de moarte în fața unor pietre. Or să râdă în hohote văzând păcăleala asta de faleze erodate ale Razelmului. Vor urî să li se povestească de descoperirea asta a lui Vasile Pârvan sau de o prostie ca Lâna de Aur, de Argonauți și de alte astfel de născociri. Aha și mai e o categorie astăzi de “sonari” cea a celor care cred necondiționat în daci și, bineînțeles în argonauți, încurcă teritoriile imaginației cu cele ale realului.

Fiecare ne trăim starea de liliac, adică trăim conform experiențelor, “sonarului” personal. Dacă omul o viață s-a lovit zilnic “cu sonarul” de fleică și bere, dacă umblă după oferte și umblă după bani, e ca liliacul după muște. Cunoaște lumea dar după limitele lui și nu admite, “nu vede” cum altcineva se poate bucura de astfel de nude dezolări ca Ruxandra. Ehei, dar nu de asta călătorim? Nu doar să bem cafele, ci și să ne arătăm cât de liberi suntem?

Da, trăim-călătorim atât de subiectiv ca niște lilieci, vorba lui Nagel. Și meditația asupra născocirilor, nălucirilor, nebuniilor noastre are un tărâm aici, la Orgame - Argamum de la Capul Doloșman, Jurilovca. O nălucire, o născocire, o nebunie de tărâm.

CREDIT FOTO: FACEBOOK/Ruxandra Cesereanu

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă