Ordonanța de Urgență privind masa calda in scoli a fost adoptată de către Senat. Perioada de implementare, întregul an școlar 2021-2022

2 săptămâni in urmă 15

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/09/dreamstime_m_202537170-e1631880830988.jpg
Continuarea programului de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, a fost adoptată astăzi de către Plenul Senatului, cu amendamente, în unanimitate (118 voturi „pentru”), potrivit Agerpres. Perioada de implementare a proiectului-pilot a fost extinsă la întregul an şcolar 2021-2022.

Scopul actului normativ emis de Guvern este de a se asigura premisele accesului egal şi nediscriminatoriu la educaţie al tuturor copiilor, indiferent de mediul rezidenţial de apartenenţă sau de situaţia socio-economică.

Potrivit unui amendament adoptat de Senat, perioada de acordare a suportului alimentar se prelungeşte de la primul semestru al anului şcolar 2021-2022 cât era prevăzut în forma adoptată de Guvern, la întregul anul şcolar 2021-2022.

„În anul şcolar 2021-2022, în perioada desfăşurării cursurilor preşcolarilor şi elevilor din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat denumite în continuare unităţi-pilot li se acordă cu titlu gratuit un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi în limita unei valori zilnice de 10 lei/beneficiar, inclusiv TVA. (…) Pe durata de implementare a programului-pilot, personalul poate fi suplimentat la solicitarea unităţilor-pilot prin angajarea unor categorii de personal cu încadrarea în numărul total de posturi aprobat la nivelul Inspectoratului şcolar şi prin detaşare sau delegare de personal din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale”, stipulează actul normativ adoptat, luni, de Senat.

Conform ordonanţei în forma adoptată de Senat, pentru finanţarea programului-pilot în perioada desfăşurării activităţilor didactice în anul şcolar 2021-2022 se alocă bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti. Sumele prevăzute de la buget pot fi suplimentate din venituri proprii ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau din alte surse de finanţare legale.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Foto: © Oksix | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie

Articolul Ordonanța de Urgență privind masa calda in scoli a fost adoptată de către Senat. Perioada de implementare, întregul an școlar 2021-2022 apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă