Orban: Niciun primar nu are nicio datorie faţă de premier dacă i se aprobă vreun proiect

1 lună in urmă 15

Primarii liberali care beneficiază de finanţări guvernamentale nu au obligaţii faţă de premierul Florin Cîţu, a declarat, joi, la Botoşani, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban. Acesta a precizat că "acordarea finanţărilor guvernamentale nu se poate face decât în baza legii", subliniind că "oricine promite finanţări pentru acordarea voturilor încalcă legea". "Orice fel de procedură de finanţare a unor proiecte de investiţii, indiferent că este vorba de finanţare prin PNDL, finanţare prin Compania Naţională de Investiţii sau Fondul de Mediu sau alte finanţări guvernamentale, se derulează în conformitate cu procedurile legale. Sunt convins că, dacă i s-a aprobat un proiect unui primar al PNL, aprobarea acelui proiect s-a făcut în conformitate cu prevederile legale. Ca atare, niciun primar nu are nicio datorie faţă de premier dacă i se aprobă vreun proiect. (...) Acordarea finanţărilor guvernamentale nu se poate face decât în baza legii şi oricine promite finanţări pentru acordarea voturilor încalcă legea, iar eu sunt convins că majoritatea membrilor PNL, al delegaţilor care vor participa la congres vor alege în funcţie de candidat", a afirmat Orban. El a spus, de asemenea, că alegerile interne din PNL nu au fost tranşate, arătând că opţiunea unui lider de filială nu reprezintă poziţia tuturor membrilor filialei respective. "Să spui că o filială este de partea unui candidat arată, după mine, lipsa de cunoaştere şi de experienţă cu privire la ceea ce înseamnă democraţia în interiorul partidului, dar, sigur că ei au tot proclamat victoria, tranşarea congresului, au tot mărit numărul de filiale care sunt de partea lor. Dacă unii preşedinţi de filiale şi-au exprimat o opţiune faţă de un candidat sau altul, asta nu înseamnă că filiala în ansamblul ei se va poziţiona aşa cum a hotărât preşedintele, că atunci nu ar mai avea rost să facem congresul la care să vină 5.000 de delegaţi. Practic, fiecare delegat îşi exprimă votul liber şi secret", a adăugat Ludovic Orban. Preşedintele liberal, care şi-a prezentat moţiunea în faţa Colegiului Director al filialei teritoriale a PNL Botoşani, a menţionat că el reprezintă o "cunoscută pentru PNL" şi că toată lumea ştie cine este, ce a făcut şi ce este capabil să facă. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă