Orban îl acuză pe Cîţu că nu și-a respectat înţelegerea de a-l sprijini pentru funcția de președintele PNL: Eu am avut o înţelegere cu premierul Cîţu

2 luni in urmă 116

Ludovic Orban a declarat joi la B1 TV că a avut o înţelegere cu Florin Cîţu, conform căreia premierul i-ar fi promis că nu va candida pentru preşedinţia PNL, transmite News.ro. Ludovic Orban a spus că Florin Cîţu nu l-a anunţat personal despre decizia sa de a-i face concurenţă în cursa pentru preşedinţia PNL, ci a aflat de la unii lideri de filiale care au fost invitaţi la lansarea candidaturii premierului.

„Eu am avut o înţelegere cu premierul Cîţu. Dacă neagă existenţa acestei înţelegeri, înseamnă că nu e om serios. Înţelegere legată de faptul că nu va candida şi mă va sprijini pe mine la preşedintele Partidului Naţional Liberal”, a declarat Orban la B1 Tv, potrivit News.ro.

Întrebat când a avut cu Florin Cîţu această discuţie, Ludovic Orban a menţionat că a avut această înţelegere înainte de desemnarea lui Cîţu ca prim ministru.

„Nu m-a anunţat. Nu m-a sunat el să-mi spună că o să candideze. Eu am aflat de la mai mulţi preşedinţi care au fost contactaţi fie de Florin Cîţu direct, fie de alţi reprezentanţi (…) m-au sunat şi mi-au spus că au fost invitaţi de Florin Cîţu la lansarea candidaturii la preşedinte şi atunci l-am sunat eu pe Florin şi Florin mi-a recunoscut că îşi depune candidatura. Are dreptul statutar să candideze”, a povestit Ludovic Orban.

Liderul PNL a reafirmat că „cei care au decis ca Florin Cîţu să fie premier sunt cei de la USR-PLUS”.

Orban l-a criticat pe premier, despre care a spus că are „câteva restanţe” în ceea ce priveşte numirile în unele funcţii publice, el arătând că Florin Cîţu „sfidează partidul” atunci când nu numeşte în funcţii oameni în urma unor decizii luate în forurile statutare ale PNL.

Vicepreşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a anunţat, la finalul lunii mai, înaintea Consiliului Naţional al PNL în care s-au aprobat calendarul alegerilor interne şi detaliile Congresului, că va candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii. Cîţu afirma că va câştiga, întrucât nu există altă variantă, iar PNL are nevoie de un suflu nou. (Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă