Oraşul cu patru sensuri giratorii semaforizate!

4 zile in urmă 25

Imaginea cu care cei de la Pro Urbe și-au ilustrat postarea/Foto: Pro Urbe

22 September 2022 12:56

Aradul se remarcă, din păcate, și prin sensurile sale giratorii semaforizate, prin parcurile din sensuri giratorii și prin indicatoare "Cedează trecerea" pe drumuri cu prioritate.

Scris de Adriana Barbu - Aradul se remarcă, din păcate, și prin sensurile sale giratorii semaforizate, prin parcurile din sensuri giratorii și prin indicatoare "Cedează trecerea" pe drumuri cu prioritate.

ARAD. Asociaţia Pro Urbe a revenit în forţă cel puţin pe reţelele de socializare, după ce scrisorile publice adresate mai marilor urbei şi autorităţilor locale pe tema ultimelor investiții arădenenu au primit nici un răspuns public. Pe pagina sa de socializare, cea mai cunoscută asociaţie din domeniul urbanismului atrage atenţia asupra neregulilor prea frecvente de la nivelul municipiului.

Una dintre acestea, asupra căreia și-a aplecat atenția asociația, este legată de sensurile giratorii ale orașului. Postarea Pro Urbe intitulată Știați ce?” precizează:

„Sensul giratoriu este o interesecție dirijată prin care traficul se autoreglează. Nu este nevoie de semaforizare. Drept urmare, în Arad sunt 4 sensuri giratorii semaforizate. În 3 din ele semafoarele funcționează (Podgoria, UTA, Billa) iar în al patrulea (Intim) marcajele rutiere sunt incorect vopsite (vezi imaginea). Că aceste sensuri giratorii sunt prost gândite și realizate, este o altă poveste. Soluții ar fi, dar traficul din oraș nu pare a fi un subiect prioritar pentru administrația locală. #nimicpentruarad”.

Comentariile arădenilor nu s-au lăsat așteptate. „Să nu uitam că în acel sens giratoriu se află cu acte în regulă UN PARC (parcul „Tudor Arghezi”)!”, amintește un arădean, „Cel de la Intim este cea mai hazardată, idioată, intersecţie pe care am văzut-o…”, a completat un alt arădean, iar un altul a amintit că parcul din sensul giratoriu vine cu tot cu miros de dejecții, dat fiind că problema din zonă nu a fost rezolvată.

În completarea postării celor de la Pro Urbe, alţi doi arădeni punctează:

Cam 85 % din marcajele pe asflat sunt prost făcute în Arad” şi „Tot în Arad, Selgros, întâlnim indicator Cedează Trecerea, amplasat pe drumul prioritar. De aceea unii spun că suntem Caracalul Vestului.”

Gata cu galbenul intermitent

Semafoarele au intrat, ce-i drept, chiar și în atenția Primăriei Arad, nu neapărat însă pentru că acestea nu şi-au dovedit utilitatea (multe dintre ele funcţionând pe galben intermitent încă de la momentul amplasării lor), ci pentru a reduce din costurile întreţinerii Aradului.

La câteva luni după ce s-a decis că iluminatul public se va aprinde pe străzile oraşului doar după lăsarea serii, adică mai târziu cu o oră seara şi una dimineaţa decât se aprinsese vreodată în ultimii ani, semafoarele au fost şi ele luate la ochi, tot pentru economie.

Viceprimarul Lazăr Faur a precizat, la începutul lunii august, că 15 semafoare din oraş, care funcţionau doar pe galben intermitent, au fost oprite, pentru a nu mai consuma energie. Printre ele cu siguranţă s-au numărat şi semafoarele de la Intim, care au funcţionat timp foarte scurt, cu ani buni în urmă, bulversând de tot circulaţia în sensul giratoriu. Alte semafoare plătite pe bani mulţi, comandate în urma unor studii plătite şi ele scump şi întreţinute scump de firmele care gestionează semaforizarea din oraş, au stat ani buni tot pe galben intermitent: cele de pe Calea Timişorii şi cel de la coborârea de pe pasajul Micălaca fiind doar unele dintre acestea.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă