Opt persoane trimise în judecată de DIICOT, după cea mai mare captură de heroină din România

2 săptămâni in urmă 13

Procurorii DIICOT au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 8 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc, în cazul cantității record de aproape o tonă și jumătate de heroină, confiscată de autorități în luna mai, în Portul Constanța, a informat DIICOT.

Din cercetări a reieșit că „s-a constituit un grup infracțional organizat, coordonat de către un cetățean grec, specializat în introducerea în Europa, prin România, a unor importante cantități de heroină, disimulate în mărfuri importate legal” pe cale maritimă, până în portul Constanța, cât și prin intermediul unor mijloace de transport rutier ce aduceau marfă din Turcia. Potrivit anchetatorilor, au fost create compartimente speciale la nivelul remorcilor, pentru a ascunde drogurile.

Membrii grupului infracțional foloseau mărfuri legale, adesea role de bitum, piatră, lână, drojdie, care nu erau neapărat obiectul tranzacțiilor dintre importator și exportator, dar care aparțineau grupului, pentru a exista o acoperire legală atunci când efectuau transporturile de droguri.

Comunicat DIICOT:

Pentru transportul drogurilor, la o cursă, transportatorii trebuiau să primească o sumă de aproximativ 2.000 – 2.250 euro, „astfel încât să creeze aparența că banii reprezintă salariul şi nu plata transportului de droguri”, potrivit procurorilor.

Aproape o tonă și jumătate de heroină a fost confiscată de autorități pe 20 mai, în Portul Constanța, după cum a anunțat atunci Oana Pâțu, procuror șef adjunct al DIICOT.

„Este cea mai mare cantitate de heroină indisponibilizată de autoritățile române și a doua ca dimensiune la nivelul Uniunii Europene în ultimii ani”, a spus aceasta, precizând că valoarea capturii se ridică la peste 45 milioane de euro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă