Opt decese au fost raportate în ultimele 24 de ore în rândul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2

2 luni in urmă 33

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), opt decese au fost raportate în ultimele 24 de ore în rândul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit GCS, este vorba despre trei bărbaţi şi cinci femei, internaţi în spitale din judeţele Bistriţa-Năsăud, Brăila, Călăraşi, Iaşi, Prahova, Vaslui şi Vrancea.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, trei la categoria de vârstă 60-69 ani, două la categoria de vârstă 70-79 ani şi două la categoria de vârstă peste 80 ani.

Din cele opt decese înregistrate, şase sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar două ale unor pacienţi care nu au prezentat comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

De la începutul pandemiei, în total, 34.313 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Foto: Pacient cu Covid ventilat – sursa DSU

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă