Opt copii cu vârste sub 5 ani diagnosticaţi cu COVID-19 sunt internaţi la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală / Au simptome similare celor date de gripă – rinoree, strănut, tuse, febră

3 săptămâni in urmă 12

Numărul cazurilor de COVID-19 în rândul copiilor a crescut, la acest moment, la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală fiid internaţi 8 copii cu vârste sub cinci ani, inclusiv sugari, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Raluca Alexandru.

”Numărul infecţiilor a crescut de la inceputul anului. Acum sunt 8 copii internaţi in compartimentul de COVID. Toţi sunt sugari sau copii mici până în 5 ani”, a declarat pentru News.ro medicul Raluca Alexandru, care a precizat că aceştia au forme uşoare de boală, fără necesar de oxigen.

Totodată, medicul a explicat că nu se poate preciza dacă este vorba şi despre infectare cu varianta Omicron, pentru că secvenţierea se face numai la aparţinători, dacă au venit dintr-o ţară cu transmitere comunitară sau dacă se prezintă cu o reinfecţie la 1-2-3 luni.

În ceea ce priveşte simptomele pe care le au copiii, medicul Raluca Alexandru a afirmat că acestea sunt similare celor date de gripă – rinoree, strănut, tuse, febră.

Conform medicului, pot fi înregistrate şi simptome digestive, mai ales în cazul copiilor mici : durere de burtă, vărsături, inapetenţă.

Raluca Alexandru a atras atenţia că numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor este in creştere.

Sursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă