ONU: Talibanii intensifică „vânătoarea” afganilor care au colaborat cu trupele SUA și NATO

2 luni in urmă 18

Talibanii intensifică „vânătoarea” afganilor care au lucrat sau colaborat cu forțele SUA și NATO, potrivit unui document al Organizației Națiunilor Unite (ONU), citat de BBC.

Documentul confidențial a fost redactat de Centrul Norvegian pentru Analize Globale, care oferă expertiză în domeniul informațiilor către ONU.

„Talibanii arestează și/sau amenință că îi vor ucide sau că le vor aresta membrii de familie dacă nu se predau”, se arată în documentul citat de BBC.

Conform analizei, în special sunt vizați afganii care au ocupat funcții în unității militare, de poliție sau din unitățile de investigații.

„Talibanii fac liste cu acești indivizi înainte de preluarea definitivă a tuturor marilor orașe”, se mai arată în document.

În document ar mai fi menționat faptul că talibanii au verificat persoanele în timp ce permiteau evacuarea personalului străin de pe Aeroportul Internațional Hamid Karzai din capitala afgană Kabul.

Documentul precizează că militanții au verificat persoanele în timp ce permiteau evacuarea personalului străin de pe aeroportul din Kabul.

Potrivit raportului, talibanii recrutează noi rețele de informatori pentru a colabora cu noul regim.

Context

Talibanii controlează majoritatea regiunilor din Afganistan, iar duminică au preluat controlul palatului prezidențial din Kabul, după ce președintele afgan Ashraf Ghani a părăsit țara.

Astfel, grupul islamist radical a revenit la putere la 20 de ani de când au fost alungați de către forțele occidentale, conduse de Statele Unite ale Americii.

Talibanii au spus că oamenii vor putea să îşi reia activităţile obişnuite curând şi unul dintre lideri a declarat pentru Reuters că „viaţa normală va continua într-un mod mult mai bun”.

Marţi, gruparea a anunţat o graţiere generală pentru toţi funcţionarii guvernamentali afgani, îndemnându-i să revină la lucru cu „toată încrederea”.

Un lider a ordonat militanţilor să nu pătrundă în nicio casă şi să evite interferenţele cu vehicule ale ambasadelor, după ce au fost raportate mai multe jafuri.

Sursa foto: Agerpres/ EPA/JALIL REZAYEE

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă