OMV Petrom a instalat panouri fotovoltaice în 110 staţii de alimentare OMV şi Petrom după investiţii de 3 mil.euro, şi vrea să ajungă la 150 unităţi până la finalul anului, aproape o treime din reţea

1 săptămână in urmă 30

OMV Petrom a instalat panouri fotovoltaice în 110 staţii de alimentare OMV şi Petrom din România, în cadrul unui program de investiţii care a însumat circa 3 milioane de euro, până în prezent, şi vrea să ajungă la 150 de unităţi până la finele anului, respectiv 30% din reţea.

Producţia anuală estimată va fi de 2.700 MWh, ceea ce echivalează cu energia necesară anual pentru 1.500 apartamente.

„Reducerea emisiilor de carbon este un obiectiv foarte important pentru noi, fie că vorbim de operaţiunile proprii sau de produsele pe care le punem la dispoziţia clienţilor noştri. Instalarea panourilor fotovoltaice permite reţelei noastre de retail să facă un pas înainte în această direcţie. Obiectivul nostru este ca, până în 2025, jumătate din întreaga reţea de staţii a OMV Petrom din România să fie staţii <<solare>>, cu un consum redus de energie.” , a spus Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Rafinare si Marketing.

OMV Petrom şi-a propus să atingă neutralitatea emisiilor de carbon pentru operaţiunile proprii până în 2050 şi să contribuie la procesul de decarbonare a clienţilor săi.

Pentru a genera noi proiecte cu emisii de carbon reduse şi zero, compania va investi 3,7 miliarde de euro din planul de 11 miliarde de euro până în 2030. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă