OMS: „Legătura între vaccinul AstraZeneca și cheagurile de sânge este plauzibilă, însă nu confirmată”

2 săptămâni in urmă 21

Foto arhivă ProfimediaFoto arhivă Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că există o legătură între vaccinul Astra Zeneca și apariția de cheaguri de sânge, însă această nu este confirmată. OMS spune că este nevoie de studii specializate pentru a depista posibilii factori de risc de după vaccinare.

MIERCURI, 07 APRILIE 2021, 20:24

SURSĂ: Realitatea.net

AUTOR: Iulian Budușan

„Sunt necesare studii specializate pentru a înţelege pe deplin relaţia potenţială dintre vaccinare şi posibili factori de risc", au declarat specialiştii OMS în domeniul vaccinurilor într-un comunicat. De asemenea, ei subliniază că aceste fenomene "deşi îngrijorătoare, sunt foarte rare”.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că a găsit o potenţială legătură între vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva noului coronavirus şi probleme rare de coagulare a sângelui la adulţii care au fost inoculaţi cu acest ser. Cu toate acestea, agenţia europeană subliniază faptul că beneficiile aduse de vaccinul AstraZeneca prevalează în continuare în faţa riscurilor medicale.

EMA a precizat totodată că nu a identificat niciun factor de risc specific pentru vaccinul AstraZeneca, estimând că o explicaţie plauzibilă pentru cazurile rare de cheaguri sangvine ar putea fi un răspuns imun.

Totodată, Agenţia Europeană pentru Medicamente a estimat că formarea de cheaguri sangvine ar trebui listată ca un efect secundar "foarte rar" al vaccinului anti-COVID19 dezvoltat de AstraZeneca.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă