OMS aprobă administrarea în două doze a vaccinului anti-COVID-19 produs de Moderna, la interval de 28 de zile / În situații excepționale, a doua doză poate fi făcută la 42 de zile

1 lună in urmă 17

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi aprobarea utilizării vaccinului împotriva COVID-19, produs de compania de biotehnologie americană Moderna, care trebuie administrat în două doze la interval de 28 de zile, potrivit EFE şi AFP, preluate de Agerpres.

Totuşi, Grupul său consultativ strategic în materie de imunizare (SAGE) – care a recomandat aprobarea vaccinului – a subliniat că, în cazul în care este necesar, perioada intermediară de timp poate fi extinsă până la 42 de zile.

Acelaşi grup de consiliere al ONU a precizat că este descurajată administrarea a doar jumătate din doză cu scopul de a vaccina mai multe persoane, mai ales în ţările şi în locurile care au o rată înaltă a infectărilor.

A doua doză a vaccinului dezvoltat de Moderna poate fi administrat la o distanţă de până la şase săptămâni de la prima, doar în circumstanţe excepţionale, au insistat experţii ONU.

Grupul de experţi ai ONU în materie de imunizare a recomandat administrarea celor două doze de vaccin de la Moderna la un interval de 28 de zile, dar a precizat că a doua doză poată fi întârziată cu până la 42 de zile, doar „în cazuri excepţionale legate de o puternică prezenţă a maladiei într-o ţară sau de o penurie de vaccinuri”.

Sursa foto: site Moderna

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă