OMS: 10% din populația lumii ar fi fost infectată cu coronavirusul: ”Ne îndreptăm înspre o perioadă dificilă”

4 luni in urmă 21


Aproximativ una din zece persoane ar fi fost infectate cu noul coronavirus la nivel mondial, majoritatea populației planetei fiind încă vulnerabilă în fața COVID-19, a anunțat luni, 5 octombrie, Mike Ryan, directorul executiv al Programului Organizației Mondiale a Sănătății pentru Urgenţe Sanitare, citat de HotNews, care a preluat un articol Reuters.


Mike Ryan a declarat în fața Consiliului de Administrație al OMS că numărul focarelor este în creștere în părți din sud-estul Asiei și că infecțiile și decesele cauzate de COVID-19 sunt în recrudescență în zone din Europa și estul Mediteranei.


”Cea mai bună estimare actuală ne spune că aproximativ 10% din populația globală ar fi fost infectată cu virusul. Procentul variază în funcție de țară, de mediul urban versus rural, și depinde de grupuri. Dar ceea ce înseamnă este că vasta majoritate a lumii rămâne în pericol”, a declarat Ryan.


Conform estimării, în jur de 760 de milioane de oameni ar fi suferit de Covid-19, pe baza populației actuale a globului de 7,6 miliarde. Această cifră depășește cu mult statistica oficială a cazurilor raportate de aproximativ 35 milioane și jumătate.


”Ne îndreptăm acum înspre o perioadă dificilă. Boala continuă să se răspândească”, a subliniat acesta.


Mike Ryan a mai anunțat că OMS a întocmit o listă de experți care să ia parte la o misiune internațională în China pentru a investiga originile coronavirusului și că aceasta a fost transmisă autorităților de la Beijing pentru a-și da acordul.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă