Omicron e de neoprit. SUA numără bolnavii cu milioanele, Franța și Spania ajung în pragul resemnării. Avertismentul OMS

1 săptămână in urmă 11

Jumătate din europeni ar putea trece prin infecţia COVID în următoarele două luni. E avertizarea venită de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Chiar şi aşa, ţările îşi reconsideră planul. Spania vrea să trateze virusul ca fiind o simplă gripă, iar Franţa să reducă testările, deşi a înregistrat un record de 350.000 de cazuri. Peste Ocean, pandemia a atins un nou vârf. Peste un milion trei sute de mii de cazuri au fost raportate ieri. Un record absolut. 

Cu 100.000 de cazuri zilnice de aproape două săptămâni, Italia ameninţă să îşi izoleze total cetăţenii nevaccinaţi. Doar cei imunizaţi sau trecuţi prin boală mai pot folosi mijloacele de transport în comun sau mai pot intra în baruri, cinematografe sau săli de sport. Controalele sunt drastice, iar amenzile pornesc de la 100 de euro şi pot ajunge la 1.600 de euro. În Ancona, un asistent a fost arestat după ce a vaccinat fictiv cel puţin 50 de persoane. Costul unui certificat fals era de 400 de euro.

Mario Draghi, premierul Italiei: Problemele pe care le avem azi sunt pentru că încă există oameni nevaccinaţi. Am aprobat vaccinarea obligatorie pentru persoanele peste 50 de ani.

Deşi cifra infectărilor pare să intre pe o pantă descendentă în Europa, valul cinci este departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt.

Milioane de infectări cu Omicron în doar câteva zile

Şapte milioane de cazuri noi au fost înregistrate în prima săptămână a lui 2022, potrivit OMS care face apel la guvernele europene să nu lase garda jos. Unu din doi europeni vor fi atinşi de virus în următoarele două luni.

Dr. Hans Kluge, director regional OMS pentru Europa: Omicron se mișcă mai rapid decât orice variantă SARS CoV-2 pe care am văzut-o anterior.

Institutul pentru evaluarea sănătăţii avertizează că peste 50% din populaţia din regiune va fi infectată cu Omicron în următoarele şase-opt săptămâni. Cu o medie de 270.000 de cazuri zilnice raportate în ultima săptămână, Franţa reduce protocoalele de testare în şcoli. Spaniolii vor chiar să trateze varianta Omicron ca o gripă comună. Să renunţe la bilanțul zilnic şi să îl anunţe doar pe cel al spitalizărilor grave. 

Record după record de infectări în Statele Unite. COVID e de neoprit

Cu o perioadă de carantină înjumătăţită de la zece la cinci zile, Statele Unite au trecut de o nouă barieră. Peste 1,35 de milioane de oameni au fost testaţi pozitiv, cu o treime mai mulţi decât anteriorul record stabilit săptămâna trecută, de 1,03 milioane de infectări. 

Lori Lightfoot, primar Chicago: Scopul nostru a fost să-i aducem pe elevi înapoi la şcoală cât mai repede posibil și să prevenim întreruperile pentru restul anului școlar.

Cu nicio lună până la deschiderea olimpiadei de iarnă, China nu este dispusă să îşi asume niciun risc. În estul ţării, elevii sunt primiţi la şcoală doar în combinezon de protecţie.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă