Olt: Teste negative pentru tulpina de COVID din Marea Britanie în cazul bărbatului decedat în spital

2 luni in urmă 1

Analizele de laborator în cazul probelor prelevate de la trei pacienţi cu COVID-19 din judeţul Olt, şi anume de la un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a decedat la spital după 10 zile de la întoarcerea din Marea Britanie, precum şi de la doi contacţi de familie ai acestuia, au infirmat suspiciunea infectării cu noua tulpină de COVID-19, a informat vineri Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt. Probele în cauză au fost trimise de DSP Olt, pe 27 februarie, la un laborator din Bucureşti în vederea secvenţierii genomice a tulpinii virusului, iar vineri au fost primite rezultatele analizelor, care au indicat faptul că nu este vorba de noua tulpină a virusului circulantă în Marea Britanie în niciunul dintre cele trei cazuri de COVID-19 investigate. "Ca urmare a decesului survenit prin COVID-19, în data de 23.01.2021, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, al unui pacient în vârstă de 34 ani, venit din Marea Britanie în data de 13.01.2021, s-au trimis 3 probe martor (una de la persoana decedată şi două probe de la doi contacţi de familie pozitivi) la un laborator de specialitate din Bucureşti, pentru secvenţierea genomică a noii tulpini. În cursul zilei de 05.02.2021 s-au primit rezultatele investigaţiilor de laborator, prin care se infirmă suspiciunea noii tulpini de COVID-19 (rezultate negative pentru cele 3 probe trimise)", se arată într-un comunicat al DSP Olt. Un pacient de 34 de ani, cu COVID-19, a decedat pe 23 ianuarie la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, la 10 zile de la întoarcerea din Marea Britanie. La revenirea în România bărbatul a intrat în carantină la domiciliu, pentru perioada 13 - 26 ianuarie, însă pe 20 ianuarie el a ajuns la Spitalul Municipal Caracal prezentând simptomatologie respiratorie. La testul rapid pentru COVID-19 pacientul a avut rezultat negativ, însă a fost investigat radiologic şi s-a constatat că prezenta pneumonie severă, motiv pentru care a fost dirijat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde a rămas internat. Concomitent cu testul rapid bărbatului i s-a efectuat şi un test RT-PCR care a fost trimis la laboratorul DSP Olt pentru determinarea infecţiei COVID-19 şi a indicat, pe 21 ianuarie, un rezultat pozitiv, transmis către spital. "Evoluţia pacientului, pe toată perioada de spitalizare (20 - 23.01.2021), a fost gravă şi s-a soldat cu decesul, înregistrat în data de 23.01.2021. Cauze deces: stop cardiorespirator, insuficienţă respiratorie acută, pneumonie, infecţie COVID-19. Comorbidităţi: obezitate", a precizat DSP Olt. Din ancheta epidemiologică, efectuată pe 22 ianuarie, a reieşit că bărbatul are patru contacţi de familie la adresa declarată. Doi dintre aceştia au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă