Olaf Scholz dezvăluie că discuțiile telefonice cu Putin au fost mereu “pe un ton pritenesc”. Ultima oară, au vorbit timp de 90 de minute

1 săptămână in urmă 30

Chiar și după invazia Rusiei în Ucraina, convorbirile lui Olaf Scholz cu președintele rus Vladimir Putin s-au purtat „întotdeauna pe un ton prietenesc”, informează Agerpres.

Dezvăluirea a fost făcută în cadrul emisiunii Interviul săptămânii” de la postul public de radio Deutschlandfunk chiar de cancelarul german, care a precizat că dialogurile cu liderul de la Kremlin au fost amicale inclusiv când punctele lor de vedere erau „foarte, foarte diferite”.

Şeful guvernului de la Berlin a arătat că, în convorbirile recente, a observat „clar o evoluţie” din partea lui Putin, însă nu o schimbare de mare anvergură.

Guvernul german face multe pentru înarmarea Ucrainei, a mai declarat Scholz în interviu, susţinând că tocmai armele furnizate de către Berlin au fost cele care „au avut efect şi au făcut posibile succesele, succesele actuale înregistrate de Ucraina”. De aceea „are sens pentru noi să continuăm acolo”, a adăugat el.

Potrivit Reuters, interviul oferit de cancelarul german postului de radio Deutschlandfunk urmează să fie difuzat duminică.

Scholz a discutat telefonic cu președintele rus marţi, pentru prima oară după câteva luni. Potrivit Berlinului, convorbirea a durat 90 de minute, iar cancelarul a insistat că trebuie găsită cât mai rapid o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina.

El a afirmat că ar trebui incluse încetarea focului, retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă