Ofsaidul va fi anunțat electronic, după modelul Goal Line! Totul va fi operațional la Cupa Mondială din 2022 din Qatar! Anunțul lui Arsene Wenger care revoluționează fotbalul

1 săptămână in urmă 21

Poziţia de ofsaid din timpul meciurilor ar putea fi raportată în mod automat în 2022, la momentul Cupei Mondiale din Qatar, a dat de înţeles, fostul mare antrenor Arsene Wenger, directorul Departamentului de dezvoltare globală din cadrul FIFA.

Această schimbare este deja discutată de FIFA încă din iunie 2020 atunci când a anunțat că are în vedere „dezvoltarea unei tehnologii semiautomatizate pentru a semnaliza offside-ul, pentru a oferi VAR informații suplimentare care să simplifice luarea deciziilor arbitrului și să optimizeze analiza imaginii”.

Prin urmare, conform declarațiilor de astăzi ale lui Wenger, implementarea proiectului ar trebui accelerată în vederea Cupei Mondiale din Qatar, care va avea loc în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie 2022.

Ofsaidul va fi anunțat electronic, după modelul Goal Line la Cupa Mondială din 2022 din Qatar! Anunțul lui Arsene Wenger care revoluționează fotbalul

Aceste declarații apar la doar câteva zile după controversatul gol marcat de Kylian Mbappé care a decis finala Ligii Națiunilor în favoarea Franței contra Spaniei (2-1). Atacantul a primit mingea în atac, dar VAR a acceptat golul, deoarece Eric Garcia atinsese mingea anterior.

„Există şanse mari ca poziţia afară din joc să fie semnalată în mod automat la Mondialul din 2022”, a spus Wenger, fost antrenor la Arsenal Londra.

Altfel spus, arbitrii vor avea un ceas prin care li se va transmite automat dacă a fost ofsaid sau nu, după modelul Goal Line, atunci când se stabilește dacă mingea trece sau nu linia porții.

El a menţionat că modalitatea tehnică prin care se va face acest lucru este încă secretă dar că va reprezenta „următoarea evoluţie majoră a arbitrajului”.

Potrivit lui Wenger, noua inovaţie tehnologică va permite ca meciul să nu aibă timpi morţi aşa cum se întâmplă în prezent, când arbitrul trebuie să iasă la marginea terenului pentru a urmări secvenţele puse la dispoziţie prin tehnologia VAR.

Arsene Wenger e unul dintre promotorii Cupei Mondiale din 2 în 2 ani

Oficialul FIFA a arătat că astfel fotbalul va deveni mai atractiv şi se va trece la o „viteză superioară” de desfăşurare a jocului.

Wenger face, de asemenea, presiuni pentru ideea sa de a organiza o Cupă Mondială la fiecare doi ani, în loc de patru ca astăzi. Un proiect care a stârnit o opoziție puternică în anumite sectoare ale fotbalului mondial, condus de UEFA.

Wenger a spus astăzi „să fie deschis” și „să înțeleagă reticența, deoarece există un aspect emoțional” în jurul turneului. „Reforma pe care o propun face parte dintr-o reformă calendaristică. Vreau să reduc numărul de meciuri de calificare”, a argumentat francezul.

The post Ofsaidul va fi anunțat electronic, după modelul Goal Line! Totul va fi operațional la Cupa Mondială din 2022 din Qatar! Anunțul lui Arsene Wenger care revoluționează fotbalul appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă