Octavian Morariu, despre decesul lui Ivan Patzaichin: O pierdere uriaşă pentru mişcarea olimpică românească

1 lună in urmă 17

Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că decesul multiplului campion olimpic la canoe Ivan Patzaichin reprezintă o pierdere uriaşă pentru mişcarea olimpică românească. "Pentru mişcarea olimpică este o pierdere uriaşă. Ivan a fost unul dintre marii, uriaşii campioni ai României. Pentru toată familia olimpică românească, şi nu numai, este o mare, mare pierdere. Ivan a fost un om deosebit dincolo de faptul că a fost un campion. Era un om formidabil, un om de mult bun simţ, respectuos, un coleg formidabil, un om discret în acelaşi timp, fără să vrea să ocupe întreaga scenă, ca să spun aşa. Eu am ţinut foarte mult la el, am avut discuţii dincolo de sport, ca între prieteni. Mă gândesc şi la soţia sa, Georgiana, s-au iubit enorm, o familie frumoasă. O pierdere foarte mare pentru sportul românesc", a declarat Morariu. Fostul preşedinte al COSR a transmis şi un mesaj pe pagina sa de Instagram, în care afirmă că Ivan Patzaichin a fost un monument de inspiraţie pentru toată lumea. "Dragă Ivan, ne întristează mult ştirile de astăzi, dar să ştii că pentru România tu eşti nemuritor. Astăzi ai plecat să faci parte dintr-o altă echipă, iar noi ne vom aminti mereu cu dragoste şi admiraţie de tine, marele nostru campion. Erai un monument de inspiraţie pentru toată lumea, întruchiparea respectului şi a bunului simţ. Ai realizat totul prin multă muncă şi ai fost definiţia cuvântului luptător. Drum lin!", a scris Morariu pe site-ul de socializare. Multiplul campion olimpic la canoe Ivan Patzaichin a decedat, duminică, la vârsta de 71 de ani. Născut pe 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen). De asemenea, are în palmares 22 de medalii la Campionatele Mondiale (9 de aur). În 1984 s-a retras din activitate şi a devenit antrenor la Clubul Sportiv Dinamo.1986 a fost promovat ca antrenor la lotul naţional, pentru ca din 1995 să fie numit antrenor coordonator al lotului naţional olimpic. A reuşit să câştige peste 100 de medalii ca antrenor al lotului naţional şi olimpic de kaiac-canoe, calitate în care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 - Barcelona, 1996 - Atlanta, 2000 - Sydney, 2004 - Atena, 2008 - Beijing. A fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Kaiac-Canoe şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român (ales în 1990). În septembrie 2009, Ivan Patzaichin a anunţat că a renunţat la funcţia de la lotul naţional de kaiac-canoe. Juan Antonio Samaranch, preşedintele CIO, i-a conferit Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deţinător al acestui ordin, iar în anul 2000 a fost distins cu Ordinul naţional 'Serviciul Credincios' în grad de ofiţer. În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La 26 noiembrie 2019, când a împlinit 70 de ani, a primit din partea Preşedinţiei României Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler. AGERPRES (A, AS - autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă