Octavian Jurma, despre restricțiile anti-Covid: Măsurile sunt insuficiente, nu ineficiente

1 lună in urmă 14

VINERI, 29 OCTOMBRIE 2021, 21:29

SURSĂ: Realitatea PLUS AUTOR: Mihaela Ivancica

,,În mod normal, rezultatele se vor vedea peste două săptămâni, ele nu sunt suficiente la acestă incidență, însă ajută, deci nu putem spune că sunt complet ineficiente. 80 % din ele nu sunt măsuri care ar fi trebuit impuse încă de pe la 1,5 la mie, 3 la mie, 4,5 la mie, 7,5 la mie, dar care s-au scos din calea pandemiei, lăsând-o astfel să evolueze liber.

Suntem singura țară care în loc să adauge măsuri pe măsură ce valul crește, noi am eliminat restricții din calea valului. Măsurile sunt insuficiente, nu ineficiente. Orice măsură depinde de gradul de conformare și aici este cea mai mare problemă, nu măsurile, ci faptul că oamenii nu se conformează.

Avem prea multe reguli, din punctul meu de vedere, noi abia atunci am intrat în panică. În loc să avem două-trei reguli simple, clare, ușor de înțeles pentru toată lumea, dar și de către autoritățile care uită să aplice aceste reguli. Avem o puzderie de excepții. Nu avem un sistem foarte simplu de reguli, care să ajute și cetățenii să se conformeze, și pe autorități să urmărească conformarea. Avem un sistem cum am avut în prima carantină, un sistem progresiv", a precizat medicul Octavian Jurma.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă