Octavian Jurma, despre carantina totală cerută de Rafila: „O declarație binevenită, dar care vine cam după ce dușmanul a început să se retragă”

1 lună in urmă 38

Cercetătorul Octavian Jurma a susținut, după ce vineri, 29 octombrie, deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că se impune o carantină totală de o lună de zile, că e „o declarație de luptă care vine cam după ce dușmanul a început să se retragă din proprie inițiativă, dar e o declarație binevenita și importantă”.

„Evident carantina ne-ar fi ajutat maxim dacă se adopta cel târziu la finalul lunii septembrie când am deapsit 10,000 de cazuri pe zi. Într-o tară condusă de oameni normali, decizia s-ar fi luat la 3 la mie pentru că după acest nivel sistemul medical începe să cedeze în România.

Fară îndoială domnul dr. Rafila știe asta și atunci, are dreptate să ceara chiar și acum carantina? Da!”, a susținut cercetătorul Octavian Jurma.

Acesta explică apoi motivele pentru care este de acord cu medicul Alexandru Rafila, susținând că această temă nu trebuie politizată într-un mod maniheist.

„1. Suntem într-o stare de anarhie sanitară și este imperativă restaurarea ordinii sanitare înainte să devină dezordine socială.

2. Chiar daca am început coborârea, aceasta vă fi lungă și, că orice coborâre, adesea mai anevoioasă decât urcarea. Carantina poate scurta mult perioada de revenire la un nivel suportabil în spitale și ne poate garanta un Crăciun sub 1 la mie, salvând în proces mii de vieți.

3. Certificatul verde nu e o urgență acesta ar trebui introdus că măsură unica doar sub 3 la mie și dublat cu masuri mai drastice peste 3 la mie. Închiderea circlatiei virusului este urganta. Legea certificatului verde de făcută pe genunchi nu ne ajuta și este probabil o lege prosta, așa cum susțin PSD și USR. Carantina poate oferi răgazul necesar adoptării unei legislații corecte de vaccinare și ieșire selectiva din carantina cu ajutorul certificatului verde

Se vă adopta carantina? Evident că nu! Este mai degrabă o declarație politică decât o declarație de intenție, dar este o declarație foarte importanta pentru că invita Președintele României să declarare starea de urgenta care este necesara încă de la începutul lunii.

Domnul Profesor Rafila este unul dintre cei mai moderați specialiști din pandemie și în același timp credibili politicieni din Romania astăzi. Nu îl suspectez de rea credință. Faptul că aceasta declarație reprezintă de asemenea poziția oficiala a PSD, cel mai mare partid parlamentar, inseamana că avem semne de revenire a sprijinului politic în sprijinul unui consens medical (care exista deja de mai mult timp).

Am fost pe strada împotrivă abuzurilor PSD de mai multe ori, dar am fost mereu convins că Președintele ar fi trebuit să invite PSD să participe la adoptarea unor soluții pentru gestionarea crizei încă de anul trecut, în virtutea rolului sau constituțional de "președinte al tuturor romanilor". Obsesia sa cu discursul plin de ura împotrivă "ciumei roșii" ne-a costat foarte multe vieți și vedem că acum a fost abandonat cu ușurință în favoarea unui discurs la fel de înverșunat împotrivă "ciumei albastre".

Nu mai avem nevoie de ură. Cred că poporul nostru suferă deja prea mult din cauza pandemiei de virus că să mai poată indura și pandemia de ura pe care o răspândesc cei care ne conduc acum. Avem semne clare că mulți politicieni încep să înțeleagă că în aceasta direcție doar apologeții urii de la răsărit vor avea de câștigat în România.

Așadar declarația domnului Rafila este o recunoaștere a gravitații situației și a necesitații unor masuri excepționale”, a scris Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.

Rafila vrea o carantină totală

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, vineri, că, în urma discuţiilor cu cei afectaţi de pandemia de COVID-19, s-ar impune o carantină la nivel naţional, dar una care trebuie să ţină cont de realităţi şi nu care să îngrozească lumea. Rafila a precizat că ar fi necesară o reducere a activităţilor sprijinită de populaţie.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat vineri, 29 octombrie, că nu s-a luat în discuţie la acest moment să se facă o carantinare totală, în care toată lumea să stea acasă şi să fie închisă economia.

Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă România va intra în carantină, Arafat a răspuns: “Nu este un scenariu care s-a luat în acest moment în discuţie. Am luat măsurile pe care le avem acum, care sunt destul de serioase dacă se aplică şi vedem că totuşi am ajuns la un platou, să vedem dacă ţine şi dacă începe să coboare şi care este situaţia, dar carantinare totală în care să stea toată lumea, să închidem toată economia, nu s-a luat în discuţie, adică nu s-a luat în considerare să se facă la acest moment”.

Rafila a fost criticat apoi și de fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, ce a acuzat PSD-ul de ipocrizie după ce a votat împotriva impunerii certificatului verde de vaccinare la locul de muncă.

”Ca să justifice formarea USL 2.0, PSD agită ideea carantinării României. Probabil, Marcel Ciolacu se pregăteşte de guvernare cu Florin Cîţu. Amândoi se chinuie din greu să justifice la propriii baroni de ce vor asta. Aşa că joacă o carte periculoasă, panicardă şi, cum au obişnuit deja, iresponsabilă”, a scris, vineri, pe Facebook, Ioana Mihăilă.

Fostul ministru al Sănătăţii susţine că, ”în mod ironic, acum câteva zile, PSD a votat împotriva legii certificatului verde”.

”Aplicarea acestuia s-a dovedit deja a fi un stimul excelent pentru vaccinare. Deci de ce n-ar strica PSD acest trend îmbucurător?! USR este complet împotriva ideii fantasmagorice de a carantina România. USR susţine însă în totalitate accesul la activităţi neesenţiale pe baza certificatului verde”, a mai transmis Mihăilă.

Citeste si:

 „Carantină totală, cu economia închisă, nu s-a luat în considerare. Creșterea este oprită”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat vineri, 29 octombrie, că nu s-a luat în discuţie la acest moment să se facă o carantinare totală, în care toată...

Rafila susține că PSD nu a negociat ministere cu Florin Cîțu. „Nu am cerut absolut nimic. Noi nu o să mergem cu o propunere la Cotroceni, ca să nu pierdem timpul”

Deputatul PSD Alexandru Rafila afirmă că, dacă guvernul propus de Nicolae Ciucă nu va trece de votul Parlamentului, PSD nu va formula în faţa preşedintelui Klaus Iohannis o propunere de prim...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă