Octavian Berceanu acuză presiuni la adresa sa: M-au sunat să mă „înmoaie”. E vorba de un ministru al Mediului foarte recent

4 săptămâni in urmă 18

Octavian Berceanu nu a vrut să dezvăluie numele fostului ministrul care l-a sunat, dar a precizat că e vorba de „un ministru foarte recent”.

„În prima lună, au zis că poate găsim soluții, poate ne mai înmuiem, poate vedem întreaga paletă de soluții. Da. Dar, în momentul în care se intervine peste comisar, avem DIICOT, avem DGA-ul, avem DNA-ul. Și au încetat. Oameni politici”, a spus Octavian Berceanu, vineri seara, la Digi24.

Cel care i-a fost consilier a depozitat ilegal un milion de metri cubi de deșeuri chiar pe caseta de colectare a apelor uzate din Popești-Leordeni, care s-a prăbușit în vară din această cauză.

„E acel businessul din Popești-Leordeni, cel care a construit acel munte a fost consilierul ministrului mediului. Despre ce vorbim? Fostul ministru al mediului. I-am spus că îi mulțumesc frumos pentru intenții, dar nu se poate. Aceștia sunt oamenii care stau în spatele afacerilor ilegale cu deșeuri”, a declarat Octavian Berceanu.

Berceanu nu e străin de astfel de incidente, fostul șef al Gărzii de Mediu a fost de mai multe ori victima amenințărilor. După ce a fost instalat la șefia Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu a început o adevărată campanie împotriva arderilor ilegale de deșeuri din jurul Capitalei.

În timpul unui interviu acordat publicației Press One, pe când era la șefia instituției, Octavian Berceanu era sunat insistent de către cineva care îl certa că s-a „dus cu mascații peste țiganii” care-și făceau de-o pâine.

În timpul conversației, Berceanu a fost certat pentru „tot răul” pe care l-ar fi produs.

Discuția dintre Octavian Berceanu și anonimul care îl acuza că îl ia DNA-ul:

-Să nu uitați, absolut oriunde mergeți, că există Dumnezeu. Răul care-l faci ți se întoarce împotrivă. Există Dumnezeu al tuturor oamenilor.

-Cu drag, la ce rău vă referiți?

-Domnu’ meu, deci ați făcut rău. Numai rău ai făcut de când ai venit la conducere. Ai distrus pădurile de când ai venit la putere. Or să te ia și DNA-ul. Stai liniștit că te ia DNA-ul.

-Văd că insistați foarte mult și vă mulțumesc că aveți o părere personală, probabil bazată pe argumente. Dacă mi le puteți spune, vă mulțumesc foarte mult!

-Te-ai dus peste niște țigani, care n-au făcut nimic, s-au dus în sat să-și facă bani de pâine și mata te-ai dus cu mascații peste ei.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă