Obiectivul lui Joe Biden, după învestirea în funcție: 100 de milioane de oameni vaccinați împotriva Covid-19 în 100 de zile

1 lună in urmă 1

Obiectivul preşedintelui ales al SUA, Joe Biden, de a livra 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 în primele 100 de zile ale mandatului său la Casa Albă este "în mod sigur posibil”, susține Anyony Fauci, unul dintre experții americani în sănătate publică și directorul Institutului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din Statele Unite. 

Fauci a declarat într-o emisiune a postului NBC că două noi vaccinuri împotriva SARS-CoV-2, dezvoltate de companiile AstraZeneca şi Johnson & Johnson, ar putea fi date în curând spre aprobare autorităţilor de reglementare, iar acest lucru ar creşte ritmul campaniei de vaccinare în SUA, scrie Reuters

Mai mult, acesta spune că un număr mare de vaccinări, dar și continuarea purtării măștii de protecție și evitarea spațiilor aglomerate vor determina Statele Unite să combată pandemia și noua tulpină mult mai contagioasă de Covid-19. 

”Dacă vom putea vaccina marea majoritate a populaţiei, vom putea învinge şi noua mutație a Covid”, a declarat Fauci, potrivit sursei citate.

Mai multe voci au susținut că în SUA ritmul mult prea lent al campaniei de vaccinare va duce la decesul a și mai multor persoane. Pandema a ucis până acum peste 390.000 de oameni în Statele Unite.

Aproximativ 10,6 milioane de americani au fost vaccinați până în prezent. Preşedintele ales, Joe Biden, a declarat că accelerarea vaccinărilor va fi una dintre priorităţile sale imediat după învestirea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie.

Editor : A.A.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă