Oamenii, sfâșiați de durere la înmormântarea celor cinci copii înecaţi în Siret: „Doamne, pe noi să ne fi luat, nu pe aceşti copilandri”

2 luni in urmă 37

Oamenii din localitatea, Bahna, judeţul Neamţ, i-au condus pe ultimul drum pe cei cinci copii care s-au înecat în apele Siretului.

Localnicii au trecut prin clipe de o suferință sfâșietoare la ceremoniile religioase, toți sunt încă extrem de afectați de moartea tragică a copiilor.

„A fost impresionantă şi mobilizarea elevilor de la şcoală, care au fost la cele cinci ceremonii de înhumare, ce s-au desfăşurat concomitent. La fiecare dintre ele a fost prezent câte un preot. Nu sunt cuvinte pentru a descrie durerea famililor atât de greu încercate de moartea tragică şi absurdă a acestor adolescenţi”, a declarat Emil Prisecaru, viceprimarul comunei Bahna.

Cortegiile funerare au pornit în acelaşi de la casele fiecărei familii care au avut un copil mort în tragedie. Trei dintre ele s-au întâlnit la biserica din Bahna, iar celelalte din satul Broşteni, de unde erau alte victime, doi fraţi. Pe drumul spre cimitir, după cum a relatat un sătean, bătrânele spuneau că nu se poate mai mare nenorocire ca tineri care aveau toată viaţa înainte să-şi piardă viaţa în aşa mod cumplit.

„Doamne, trebuia să ne iei pe noi, babele din sat, nu pe aceşti copchilandri“, s-au jelit femeile din localitate.

Pe grupul public de pe Facebook „Ziarul comunei Bahna“, Valeria Trofin, a postat o fotografie şi un scurt mesaj de condoleanţe: „Slujba de înmormântare a fraţilor Edi şi Răzvan Buta. Drum lin la îngeri, prieteni!, Condoleanţe familiei îndurerate!“, relatează Adevarul.

Cinci copii s-au înecat în râul Siret, la Cotu Grosului. Pompierii au găsit toate cele cinci cadavre

Toți cei cinci tineri care s-au înecat duminică seara în râul Siret au fost găsiți și au fost declarați morți. La căutări au participat pompieri de la ISU Bacău și ISU Neamț, informează Mediafax.

Potrivit ISU Bacău, pompierii au scos pe rând din apă cei cinci copii care s-au înecat în râul Siret. Echipajele medicale de la fața locului le-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes.

Este vorba de doi tineri cu vârsta de 14 ani, doi cu vârsta de 17 ani și unul de 18 ani. Cei cinci se aflau la scăldat în râul Siret, pe raza comunei Filipești. Martorii au spus că au intrat în apă și nu au mai ieșit.

Primul copil a fost găsit puţin după ora 20 şi, după ce s-au încercat manevre de resuscitare, acesta a fost declarat decedat.

Alte două victime au fost găsite după încă o oră, la 21:10. Echipajele SMURD au încercat şi de această dată să-i resusciteze pe cei doi, din păcate tot fără rezultat.

Ultimele două victime au fost găsite la ora 21:35, informează Digi24.

TRAGEDIE: 5 tineri s-au înecat duminică în râul Siret

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, căpitanul Cătălin Istrati, cei cinci minori sunt căutaţi de pompieri cu ajutorul a două bărci. La faţa locului se află pompierii băcăuani şi echipaje medicale de la SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

În sprijin s-au deplasat pompieri de la ISU Neamţ cu barca şi un echipaj SMURD, informează sursa citată.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă