O universitate din New Jersey interzice studenţilor să participe la cursurile online dacă nu sunt vaccinaţi. Accesul pe platformele instituţiei a fost restricţionat. "Mi se pare revoltător"

1 lună in urmă 40

De Ovidiu Cojocaru.
Publicat: 07.09.2021, 18:56.
Actualizat: 07.09.2021, 18:56

Un student din New Jersey a mărturisit că profesorii de la Universitatea unde studiază îi interzice să participe la cursurile online deoarece nu a fost vaccinat.

Logan Hollar

Studentul povesteşte că accesul pe platformele facultăţii i-a fost restricţionat pentru că nu s-a vaccinat

Facebook Logan Hollar

Logan Hollar, în vârstă de 22 de ani, a declarat pentru presa străină că a ignorat în mare măsură indicaţiile pe care reprezentanţii facultăţii le-au transmis cu privire la vaccinare şi a decis să nu se imunizeze împotriva Covid-19, relatează New York Post. La sfârşitul lunii trecute, tânărului i-a fost restricţionat accesul pe toate platformele pe care le folosea pentru a putea rămâne în contact direct cu Universitatea, pe motiv că nu are un certificat de vaccinare.

Hollar a ratat astfel cursurile de deschidere de la începutul anului universitar şi a fost avertizat de către conducerea facultăţii că ar mai putea trece câteva săptămâni până să poată primi acces pe platformele online ale instituţiei. Pentru acest lucru, tânărul este nevoit să depună o cerere prin care solicită să fie exceptat de la vaccinare, procedură care poate dura mult timp până să fie înregistrată. "Probabil că va trebui să mă transfer la o altă universitate. Cunosc şi alţi colegi care sunt în aceeaşi situaţie. Mi se pare revoltător ca vaccinul să fie o piedică pentru noi, studenţii. Dacă cineva vrea să se vaccineze, nu am nimic împotrivă, dar nu cred că acest lucru ar trebui să ne fie impus. Nu-mi pasă dacă voi mai avea sau nu acces la platformele campusului. Nu trebuie să fiu acolo, să îmi interzică tot. Vreau doar să rămân singur", a spus studentul.

Studenţii nevaccinaţi nu pot participa la orele de curs

Tatăl vitreg al băiatului , care s-a vaccinat împotriva Covid-19 a declarat jurnaliştilor că este cu adevărat uimit de decizia facultăţii. "Cred în ştiinţă, cred în vaccin, dar la fel de mult cred că acest virus nu poate fi transmis din faţa ecranelor unui calculator. Băiatul meu a decis să renunţe la experienţa de a fi student doar pentru a nu se vaccina. Mi se pare deplasată decizia universităţii", a mărturisit Keith Williams.

Purtătorul de cuvânt al universităţii, Dory Devlin a insistat asupra faptului că universitatea " a furnizat informaţii şi direcţii corespunzătoare studenţilor pentru a îndeplini cerinţele de vaccinare prin mai multe canale de comunicaţii". Devlin a declarat că personalul continuă să ajute studenții pentru a solicita cereri de exceptare a vaccinului din motive medicale sau religioase.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Top știri

„Am încercat să îl opresc, dar nu am putut”. Adolescentă lipsită de putere, violată în largul mării, la doi paşi de plaja plină de turişti, în Marea Britanie

1

Adolescentă de 15 ani a fost violată în faţa a mii de oameni, fără ca nimeni să îşi dea seama de acest incident. Agresorul a abuzat sexual tânăra, în largul mării, în apropierea unei plaje pline ochi din Bournemouth, Marea Britanie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă