O tenismena din Top 30 WTA, depistata pozitiv la un control antidoping. Reactia ferma a jucatoarei

1 lună in urmă 31

Jucatoarea ucraineana Daiana Iastremska, numarul 29 WTA, a fost depistata pozitiv la un control antidoping facut in 24 noiembrie si suspendata provizoriu, a anuntat ITF, conform news.ro.

In esantioanele sale s-au descoperit urme de mesterolon, substanta folosita in special in tratamentul nivelurilor scazute de testosteron.

Jucatoarea a fost informata in ceea ce priveste sanctiunea la 22 decembrie. Iastremska are dreptul sa faca apel.

Intr-un comunicat, sportiva s-a declarat uimita de rezultatul pozitiv, mai ales pentru ca fusese testata negativ cu cateva saptamani inainte de a fi gasita dopata.

"Afirm cu fermitate ca nu am folosit niciodata vreun medicament pentru imbunatatirea performantelor sau vreo subtanta interzisa. Sunt uimita si socata, mai ales pentru ca la 9 noiembrie, cu doua saptamani inainte de acest test, am fost testata negativ la turneul de la Linz. Dupa acest ultim turneu al anului, nu m-am mai antrenat, pentru a ma odihni inainte de startul noului sezon. In urina mea s-a detectat doar o concentratie foarte mica de metabolit de mesterolon. Avand in vedere concentratia mica si testul cu rezultat negativ din urma cu doua saptamani, am primit consiliere ca rezultatul poate fi consecinta unei contaminari. In plus, am fost informata ca aceasta substanta este folosita de barbati ca medicament si ca femeile sunt sfatuite sa nu o foloseasca, din cauza efectelor adverse", a notat Iastremska pe Twitter.

Daiana Iastremska a precizat ca face totul pentru a dovedi ca este nevinovata.

Citeste si: FOTO Simona Halep, in vacanta cu iubitul la Valea Doftanei. Cum a fost primita de localnici


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă