O pictură descoperită într-o biserică din Anglia ar fi fost realizată în secolul al XVI-lea de Tiţian

2 luni in urmă 2

O pictură descoperită într-o biserică din Anglia ar fi putut să fie realizată de Tiţian, un celebru pictor italian din secolul al XVI-lea, potrivit unui expert în istoria artei, citat de DPA.   Sursa foto: herefordtimes.com   Cu o lungime de 3,8 metri şi reprezentând Cina cea de Taină, pictura din biserica St. Michael and All Angels, situată în comitatul Herefordshire din vestul Angliei, ar fi fost începută de pictorul italian Polidoro da Caravaggio şi finalizată de Tiţian, Tintoretto sau de ucenici din atelierele celor doi artişti. Dar, după ce istoricul Ronald Moore a preluat pictura din acea biserică pentru a o restaura în urmă cu trei ani, el a descoperit numele lui Tiţian inscripţionat pe un ulcior pictat în cadrul tabloului, potrivit cotidianului britanic The Telegraph. Keith Hilton-Turvey, rectorul bisericii, s-a declarat încântat de vestea acestei descoperiri. "Nu am putut să văd inscripţia atunci când m-am uitat cu atenţie, aşadar, istoricul a făcut, evident, câteva analize aprofundate. Această informaţie se adaugă bucuriei şi înţelegerii noastre asupra Cinei cea de Taină", a spus el. După această descoperire, pictura, a cărei valoare nu a fost dezvăluită, va rămâne în aceeaşi biserică, unde va putea fi admirată de credincioşi. O serie de măsuri de securitate au fost deja implementate, pentru ca tabloul să nu fie furat. O altă pictură de Tiţian - "The Madonna and Child with Saint Luke and Catherine of Alexandria" - s-a vândut cu 16,8 milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Sotheby's la New York în 2011. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)    
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă