O PERSONALITATE PE ZI: Scriitoarea britanică Charlotte Brontë

2 săptămâni in urmă 23

Una dintre cele mai apreciate scriitoare ale perioadei victoriene şi, totodată, un poet prolific, Charlotte Brontë, a rămas cunoscută, în special, pentru romanele sale, cel mai cunoscut fiind ''Jane Eyre''. Brontë a experimentat formele poetice care au devenit specifice perioadei victoriene, poemul narativ lung şi monologul dramatic. După succesul romanului ''Jane Eyre'', Charlotte Brontë a renunţat la poezie, dedicându-se prozei, potrivit www.poetryfoundation.org. Decizia sa în a se dedica, în totalitate, prozei exprimă reflecţia tendinţei dominante a culturii literaturii victoriene şi a istoriei literaturii secolului al XIX-lea. S-a născut la 21 aprilie 1816, în oraşul Thornton, West Riding, Yorkshire, Regatul Unit. A urmat, din 1824, cursuri, alături de surorile sale, la Cowan Bridge School din Lancashire. Această experienţă avea să îşi pună amprenta în zugrăvirea Şcolii Lowood din romanul ''Jane Eyre'', potrivit www.bl.uk. La 15 ani, avea să se înscrie la Roe Head School, unde a petrecut doar 18 luni, după care s-a întors acasă. A publicat 65 de poeme şi o satiră în perioada 1829-1830, tânăra scriitoare încercând să se autodefinească drept poet. O perioadă a lucrat în calitate de guvernantă şi a petrecut câţiva ani predând la o şcoală din Bruxelles. Îndrăgostită de directorul şcolii, a abordat această tematică în romanele ''Villette'' (1853) şi ''The Professor'' (publicat postum în 1857), indică www.bl.uk. Faima romanului ''Jane Eyre'' (1847) i-a oferit accesul în cercuri literare importante din Londra. Romanul ''Shirley'' (1849), scris în perioada suferindă şi ulterioară decesului a trei dintre surorile sale, a exprimat, deopotrivă, angajamentul său pentru drepturile femeilor şi pentru mişcările sindicale, potrivit www.bl.uk. La 31 martie 1855, a murit la vârsta de 38 de ani, în Haworth, West Yorkshire. Charlotte Brontë este o figură importantă în istoria poeziei secolului al XIX-lea, pentru că traseul său a ilustrat o schimbare în preferinţele literare de la poezie la proză şi pentru că a folosit, uneori cu o măiestrie subtilă, modalităţile poetice care au devenit caracteristice perioadei Victoriene, indică www.poetryfoundation.org. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)   Sursa foto: ilkleyliteraturefestival.org.uk
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă