O PERSONALITATE PE ZI: Cântăreţul, compozitorul şi actorul canadian Paul Anka

1 lună in urmă 1092

Cântăreţul, compozitorul şi actorul Paul Anka, idolul tinerilor generaţiei lui, s-a născut la 30 iulie 1941, la Ottawa. Părinţii, de origine creştină libaneză, deţineau un restaurant local. Ei au fost primii care i-au remarcat talentul muzical, şi, la sugestia lor, la doar 14 ani, a înregistrat primul lui single, intitulat "I Confess". A vândut milioane de exemplare, apoi a apărut în mai multe filme, a găzduit emisiuni TV şi a scris hituri pentru personaje precum Frank Sinatra şi Tom Jones. A studiat pentru scurt timp pianul. Şi-a perfecţionat abilităţile de scriere participând la cursuri de jurnalism. Până la 13 ani, avea propriul său grup vocal, Bobbysoxers. La 15 ani Anka a plasat patru melodii în Top 20, inclusiv "You Are My Destiny" şi "Crazy Love", temperând rebeliunea completă a rock & roll-ului, potrivit www.allmusic.com.   În 1956, şi-a convins părinţii să-l lase să călătorească la Los Angeles, unde a sunat la fiecare firmă de discuri din agenda telefonică în căutarea unei audiţii. O întâlnire cu Modern Records a condus la lansarea primului single al lui Anka, "Blau-Wile Deverest Fontaine", care nu a fost un succes, dar Anka a continuat să se conecteze pe muzică. Întoarcerea la New York, în 1957, a marcat o întâlnire cu Don Costa, omul A&R pentru ABC-Paramount Records. El i-a prezentat o serie de melodii care includea "Diana" - Costa a fost pe deplin entuziasmat de potenţialul tânărului cântăreţ şi compozitor, potrivit www.paulanka.com/biography.   Cântecul compus chiar de el "Diana" l-a transformat în star peste noapte, fiind multe săptămâni pe primul loc în topurile americane. "Diana" a continuat să se vândă peste 20 de milioane de exemplare, potrivit www.biography.com. Succesul rapid şi enorm al primului său hit l-a făcut o stea.   Au urmat patru piese care au marcat topurile muzicale ale anului 1958. Talentul lui Paul Anka a depăşit graniţele interpretării după ce a scris versurile şi muzica pentru piesa "It Doesn't Matter Anymore", interpretată de Buddy Holly. A continuat cu "She's A Lady" a lui Tom Jones şi cu "My Way" a lui Frank Sinatra. Pe măsură ce anii 1960 au progresat, stilul muzical al lui Anka a scăzut în aprecieri. Adolescenţii au început să aprecieze rock promovat de Beatles şi Rolling Stones.   În anii 60, Paul Anka a devenit şi actor de cinema. A jucat în numeroase filme cărora le-a creat şi interpretat coloana sonoră. Cel mai cunoscut dintre acestea este "The Longest Day", un film purtând semnătura regizorală a lui Ken Annakin, despre debarcarea trupelor Aliate pe plajele din Normandia la 6 iunie 1944. Anka a câştigat anual 800.000 - 900.000 de dolari în redevenţe doar din acea melodie. Având la bază coloana sonoră a filmului, Anka a scos pe piaţă un nou hit, "Lonely Boy". Apoi, a devenit unul dintre cei mai bine plătiţi performeri ai casinourilor din Las Vegas şi Florida.   După mai bine de 10 ani de absenţă de pe piaţa muzicală, Anka a revenit în forţă în 1974 cu piesa "You're Have My Baby" pe care a interpretat-o în duet cu Odia Coates, fapt care a revoltat feministele, dar a ajuns totuşi pe locul 1 în topuri. Un an mai târziu a scris muzica pentru un spot publicitar pentru firma Kodak, "The Times of Your Life", un succes remarcabil transformat în hit.   Înregistrările şi compilaţiile de concerte au constituit cea mai mare parte a discografiei sale din anii '80 şi '90, deşi a intrat şi în studio. În 2005, a lansat hitul "Rock Swings", după o absenţă considerabilă, ultimul hit înainte de acesta fiind "Somebody loves you" (1989).   Succesul său mare a determinat o continuare a editării "Classic Songs: My Way", din 2007, care a inclus creaţii mai recente, precum şi duete cu Michael Bublé şi Jon Bon Jovi. Anka s-a întors în 2011 cu un album de melodii de Crăciun, "Songs of December", susţinut de o orchestră completă. În 2013, Anka a lansat albumul "Duets" ca o corelare la autobiografia sa, "My Way". Albumul l-a prezentat pe Anka alături de mai mulţi parteneri de duet, printre care Michael Bublé, Celine Dion, Chris Botti, potrivit www.allmusic.com.     Anka a lansat peste 120 de albume, vânzând împreună peste 10 milioane de exemplare la nivel global, fără a lua în considerare single-urile. Singur sau în colaborare cu alţii, a scris aproximativ 900 de melodii, plasând single-uri în Top 50 în cinci decenii diferite. A devenit membru al Canadian Music Hall of Fame, în 1980. Are propria stea pe Hollywood Walk of Fame la nr. 6840 Hollywood Blvd. În 1991, Guvernul Republicii Franceze l-a onorat cu titlul Cavaler al Artelor şi Literelor. Paul Anka a fost ridicat la rangul de Cavaler al Ordinului Canada, în 2005. Când a fost introdus în "Canadian Songwriters Hall of Fame" în 2008, fostul prim-ministru canadian Jean Chretien a făcut prezentarea, potrivit www.biography.com. AGERPRES/ (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: www.allmusic.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă