O nouă variantă a SARS-CoV-2 a fost detectată în sudul Californiei

3 săptămâni in urmă 1

Coronavirus / FOTO: Pixabay

Cercetătorii au observat că noile variante tind să devină predominante prin intermediul unui proces de selecţie evolutivă deocamdată nu prea bine cunoscut.

Oamenii de ştiinţă admit totodată confuzia pe care o provoacă utilizarea nedefinită în ultimele luni a termenilor "variantă", "tulpină" sau "mutaţie", atât în mass-media cât şi în publicaţiile ştiinţifice.

Terminologia se referă la replicarea virusului cu genom ARN, care determină introducerea de mutaţii în întregul genom viral. Doar când sunt selectate mutaţii specifice sau un ansamblu de mutaţii prin intermediul a numeroase runde de replicare virală, poate apărea o nouă variantă. Când variaţia de secvenţiere produce un virus cu caracteristici fenotipice clar diferite, varianta se numeşte "tulpină", iar când printr-o secvenţiere genetică şi o analiză filogenetică se detectează o nouă variantă ca ramură diferită în arborele filogenetic, atunci este vorba de o nouă linie de virusuri.

În cazul din California cercetătorii vorbesc despre "o variantă" a virusului SARS-CoV-2 .

Cercetătorii au semnalat că, în faza iniţială a pandemiei, au existat faze scăzute de evoluţie genetică, însă ulterior, tulpina originală a fost înlocuită în multe regiuni ale lumii cu noi variante, care au demonstrat o mai mare eficienţă în replicarea virală la fiinţele umane.

Datele cunoscute până acum sugerează că vaccinurile actuale şi-ar putea conserva capacitatea de a preveni multe spitalizări şi decese, chiar şi în cazul unei reduceri a eficacităţii generale.

California, cel mai populat stat al SUA şi care a înregistrat în total 45.639 de decese de la începerea pandemiei, a devansat statul New York, care se situa încă din martie trecut pe primul loc în privinţa numărului deceselor asociate bolii COVID-19.

Primul val al pandemiei a fost relativ uşor în California, comparativ cu statele de pe coasta de est, însă de la sfârşitul anului trecut, situaţia din vestul ţării s-a agravat semnificativ, iar cazurile de COVID-19 s-au multiplicat.

În ce priveşte numărul de cazuri, California este în prezent statul cel mai afectat din Statele Unite, totalizând 3.454.751 de contagieri, de două ori mai mult decât New York.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă