O mamă și-a ucis 5 copii, după ce a văzut o poză a soțului ei cu o altă femeie. Un tribunal din Germania a condamnat-o la închisoare pe viață

3 săptămâni in urmă 37

O mamă din Germania a fost condamnată la închisoare pe viață după ce și-a ucis cinci dintre cei șase copii ai săi, toţi cu vârste cuprinse între unu şi opt ani, ca să se răzbune pe soțul ei. 

O mamă care și-a ucis 5 copii, după ce a văzut o poză a soțului ei cu o altă femeie, a primit închisoare pe viață în Germania

Galerie (4)

O mamă care și-a ucis 5 copii, după ce a văzut o poză a soțului ei cu o altă femeie, a primit închisoare pe viață în Germania

Profimedia Images

Crima a avut loc în orașul Solingen din vestul Germaniei, pe 3 septembrie 2020. Atunci, femeia de 28 de ani și-a sedat și și-a sufocat copiii, după ce a văzut o fotografie a soțului ei cu noua lui iubită. Joi, tribunalul din oraşul Wuppertal a condamnat-o pe femeie la închisoare pe viață, cea mai grea pedeapsă posibilă în Germania, scrie dw.com.

Instanța a constatat o gravitate deosebită a vinovăției, ceea ce înseamnă că femeia nu va putea solicita eliberarea condiționată decât după 15 ani de pedeapsă.

Potrivit rechizitoriului, mama le-a pus sedative în băutura copiilor ei în timpul micului dejun pentru ca ei să adoarmă.

Fiul de 11 ani al femeii a supraviețuit pentru că nu era acasă

Fiul cel mare al femeii, care avea 11 ani atunci, a supravieţuit acţiunilor mamei sale pentru că nu era acasă. În timpul procesului, acuzarea a susţinut că ea a sedat mai întâi copiii şi apoi i-a înecat sau i-a sufocat pe rând.

Poliţiştii anchetatori cred că văzând o fotografie a soţului ei cu o nouă parteneră a fost incidentul ce a motivat crima care a şocat Germania. Apoi ea i-a trimis un mesaj că nu-i va mai vedea pe copii din nou.

Mama a încercat să se sinucidă aruncându-se în fața unui tren

Corpurile copiilor au fost descoperite în paturile lor la 3 septembrie anul trecut. Femeia a insistat că un intrus a pătruns în casa ei, a legat-o şi a forţat-o să trimită mesaje chat înainte de uciderea copiilor.

Imediat după ce și-a omorât copiii, ea a încercat să se sinucidă sărind în fața unui tren, însă a supraviețuit.

Un expert desemnat de instanță a constatat că femeia nu suferea de o boală psihică gravă. Ea a fost descrisă ca având o personalitate narcisică.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă