O mamă își dă bebelușul pentru adopție, după ce a aflat că bărbatul cu care s-a culcat de 10 ori ca să rămână gravidă nu e cine i-a spus

4 zile in urmă 15


O japoneză și-a dat copilul pentru adopție după ce a descoperit că donatorul de spermă care a lăsat-o însărcinată a mințit despre educația și etnia lui, relatează The Telegraph.


Femeia, identificată doar ca rezidentă în Tokyo, în vârstă de 30 de ani, îl dă în judecată pe bărbat într-un caz care a făcut lumină asupra industriei japoneze nereglementate de donare de spermă. Ea cere aproximativ 330 de milioane de yeni (2 milioane de lire sterline) pentru suferință emoțională, susținând că a fost mințită pentru a se întreține relații sexuale cu ea, acesta fiind primul caz legal de acest gen, potrivit presei japoneze.


Femeia și soțul ei au intrat în contact cu bărbatul, care are peste 20 de ani, pe rețelele sociale, pe un grup de donatori, în timp ce încercau să conceapă al doilea copil. Cuplul a recurs la căutarea unui donator de spermă, după ce a descoperit că soțul avea o afecțiune moștenită care-l împiedica să mai poată face alt copil.


Donatorul ar fi pretins că este japonez și necăsătorit, spunându-i cuplului că a absolvit respectata Universitate din Kyoto. Femeia și donatorul au făcut sex de 10 ori în iunie 201, înainte ca ea să rămână însărcinată, potrivit presei japoneze.


La sfârșitul sarcinii, ea a descoperit că donatorul era chinez, mai degrabă decât japonez, avea o soție și nu era absolvent al Universității din Kyoto.


După naștere, cuplul a datcopilul la o unitate de îngrijire a copiilor, a informat ziarul Tokyo Shimbun.


În prezent, doar 12 spitale din Japonia efectuează proceduri de inseminare artificială. Cu toate acestea, accesul la un astfel de tratament este strict controlat, chiar și pentru cuplurile heterosexuale căsătorite, în timp ce femeile singure și cuplurile gay nu sunt eligibile să aplice.


Ca rezultat, o piață neagră a donării de spermă este înfloritoare pe rețelele sociale. Creșterea tranzacțiilor ilegale cu donatorii de spermă a fost alimentată în continuare de legile stricte privind „dreptul de a cunoaște” din Japonia, ceea ce înseamnă că copiii au dreptul legal de a-și identifica părintele donator.


Acest lucru a dus la un număr tot mai mare de donatori care caută metode neoficiale de donație pentru a-și păstra anonimatul, prin intermediul platformelor și site-urilor de socializare.


Se estimează că 10.000 de copii s-au născut în Japonia din spermatozoizi obținuți prin acest tip de terți, potrivit rapoartelor presei.


Japonia are o singură bancă oficială de spermă, Mirai Life Research Institute, care a fost deschisă anul trecut în încercarea de a ajuta la ameliorarea penuriei și a găsi donatori în siguranță. La acea vreme, directorul său Hiroshi Okada, a avertizat mass-media că până la 96% din peste 140 de site-uri web care promovau servicii de donatori de spermă nu erau sigure.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă