O legendă a sportului mondial și-a anunțat retragerea! Plecăciunile rivalilor: „Datorită ție sportul ăsta este unul dintre cele mai urmărite din lume”

2 luni in urmă 68

Articol de GSP - Publicat joi, 05 august 2021, 18:52 / Actualizat joi, 05 august 2021 19:34

Valentino Rossi (42 de ani), legenda din MotoGP, și-a anunțat retragerea la finalul acestui sezon.

Valentino Rossi este unul dintre cele mai mari nume din istoria sporturilor cu motor. Italianul se află la sezonul cu numărul 26 al carierei și deține o serie uluitoare de recorduri. Joi, într-o conferință de presă, Rossi a anunțat că sezonul în curs va fi ultimul din cariera de profesionist. 

Valentino Rossi se retrage din MotoGP

„Am spus-o la începutul stagiunii că voi lua o decizie după pauza de vară. Am făcut asta. Mă voi opri la finalul sezonului. Așadar, din păcate, va fi ultimul meu sezon ca pilot de Moto GP”, a transmis Valentino, potrivit Autosport.

Vizibil emoționat, Valentino a continuat: „Este dificil, un moment extrem de trist. Nu îmi pot imagina cum va fi să nu particip la curse anul viitor. Fac asta de aproape 30 de ani. Viața mea va fi alta. Oricum, a fost minunat. M-am bucurat de fiecare moment, a fost un drum lung și foarte, foarte distractiv. Sunt 25 sau 26 de ani în campionatul mondial, printre cei mai buni. Am trăit atâtea momente de neuitat”.

Valentino Rossi se retrage! Mesajele rivalilor

  • Fabio Quartararo: „Am rămas fără cuvinte. Felicitări pentru o carieră incredibilă! O să îmi aduc aminte mereu prima cursă împreună. Tu m-ai motivat să fiu cine sunt astăzi. Am avut plăcerea să îți fiu rival timp de 3 ani. Mult succes în noua viață și îți mulțumesc, idolul meu!”
  • Pol Espargaro: „A fost o adevărată onoare să împart cu tine o bună parte a carierei mele. Îți mulțumesc pentru tot, LEGENDO!”
  • Joan Mir: „Ai fost o inspirație și modelul meu în acest sport. Mi-am îndeplinit un vis când am concurat cu tine pe același circuit. Îți mulțumesc din suflet!”
  • Aleix Espargaro: „Pentru mine a fost un motiv de mândrie să concurez împotriva ta timp de 10 ani. Ești unul dintre cei mai mari din istorie, nu doar datorită recordurile impresionante, dar și datorită felului în care tu înțelegi viața și sportul, mereu cu zâmbetul pe buze. Dacă MotoGP-ul este unul dintre cele mai urmărite sporturi din lume, totul ți se datorează ție, Valentino!”.

Valentino Rossi, legenda sporturilor cu motor

Valentino Rossi a debutat la clasa 125cc în anul 1996, iar doar un an mai târziu a devenit campion. Începutul la clasa „regină” a fost anevoios. A primit șansa de a concura pe o motocicletă Honda, în anul 2000, dar a abandonat în primele două curse, în Africa de Sud și Malaezia. 

Din acel moment, cariera crescut cosntant, până pe piedestalul celui mai mare din istorie. Primul titlu mondial a venit în 2001, când a cucerit 11 curse și a ratat podiumul în 3 ocazii. Au mai urmat 6 distincții de campion, în 2002, 2003, 2004, 2005, 2008 și 2009.

Valentino Rossi, cifrele unei cariere legendare

  • 26 de ani de curse
  • 414 curse începute în carieră 
  • 115 curse câștigate 
  • alte 118 clasări pe podium 
  • 10 curse pe câștigate circuitul din Barcelona
  • 20 de ani și 311 zile sunt între prima victorie a lui Rossi (în Cehia, la clasa 122cc) și ultima (în Olanda, la Moto GSP, în 2017)

VIDEO cele mai tari momente ale lui Valentino Rossi la Yamaha

Citește și alte știri din sporturile cu motor: 

Sebastian Vettel, DESCALIFICAT! Decizie majoră după marele Premiu al Ungariei

Scandal de rasism în Formula 1 » Hamilton, abuzat rasial! Reacții în lanț

Playtech: Declarația cu care Anamaria Prodan îl va ÎNFURIA pe Reghecampf. Impresara a dat cărțile pe față


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă