O jucătoare de pe locul 338 WTA face minuni la Miami! Le-a eliminat pe rând pe Iga Swiatek și Madison Keys | VIDEO

3 săptămâni in urmă 2

Ana Konjuh (Croația, 338 WTA) face minuni la turneul de la Miami! A intrat pe tablou grație unui wild card și a băgat spaima în favoritele competiției de categorie WTA 1000. 

Ana Konjuh (23 de ani), o sportivă care în ultimii ani nu a reușit nicio performanță notabilă, a dat lovitura la turneul de la Miami! Konjuh a fost chinuită de accidentări în ultima vreme și a suferit patru operații, dar acum se bucură de tenis, dar și de victorii.

Sportiva din Croația a reușit nu mai puțin de trei surprize la turneul de la Miami, eliminându-le pe rând pe Katerina Siniakova (Cehia, 70 WTA), Madison Keys (SUA, 19 WTA) și Iga Swiatek (Polonia, 16 WTA).

Ana Konjuh, locul 338 WTA, face minuni la Miami! Croata s-a calificat în optimi după ce a eliminat-o pe Iga Swiatek  

Ana Konjuh este revelația turneului de la Miami, croata ajungând în optimile de finală! Dacă victoriile cu Katerina Siniakova și Madison Keys au fost neașteptate, faptul că Ana a eliminat-o și pe Iga Swiatek, campioana de la Roland Garros, a șocat lumea tenisuluI! Konjuh a trecut de Swiatek în turul 3, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-2! Ocupanta locului 338 WTA și-a asigurat un cec de 40.000 de dolari și 120 de puncte WTA, car o vor propulsa pe locul 241 mondial! Ana Konjuh se va lupta pentru un loc în sferturi cu Anastasija Sevastova, letona beneficiind de retragerea Simonei Halep în turul 3.

Ana Konjuh

😲 338e joueuse mondiale
🔥 2 victoires face au Top 20 à la suite (Keys, Swiatek)

(🎥 @wta) pic.twitter.com/D2fTsEkHOv

— We Are Tennis France (@WeAreTennisFR) March 28, 2021

Konjuh a fost chinuit de accidentări, dar este încrezătoare că poate reveni acolo unde a fost odată, pe poziția 20 WTA: „Am fost foarte frustrată în ultimii ani, cu toate operaţiile şi revenirile! Pur şi simplu nu mergea nimic. Aşa că, să joc din nou la acest nivel înalt, îmi dă încredere. Mai am mult de muncă pentru a reveni acolo unde am fost odată, aşa cum îmi doresc. Nu mă aşteptam să câştig astăzi, ca să fiu sinceră. De aceea era atât de bucuros antrenorul meu. Nu o cunoșteam pe Iga Swiatek, nu mai jucasem cu ea, având în vedere că am lipsit aşa de mult din circuit. Ştiam doar că e o jucătoare foarte bună”, a declarat Ana Konjuh după ce a produs marea surpriză la Miami.

The post O jucătoare de pe locul 338 WTA face minuni la Miami! Le-a eliminat pe rând pe Iga Swiatek și Madison Keys | VIDEO appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă