O fetiţă de patru ani, sfâşiată de câinele vecinilor, a fost dusă în stare gravă la un spital din Galaţi. Cum s-a petrecut tragedia

1 săptămână in urmă 31

De Adrian Obreja.
Publicat: 25.11.2021, 13:39.
Actualizat: 25.11.2021, 13:39

Sfâşiată de câinele vecinilor, o fetiţă de 4 ani a ajuns în stare gravă la spital. Pentru salvatori, intervenţia a fost o luptă contracronometru. Fetiţa a trebuit adusă cu o ambulanţă până la trecerea BAC, iar de acolo a fost preluată de SMURD şi dusă la spitalul pentru copii din Galaţi. Acolo a intrat imediat în operaţie.

Starea copilului este una gravă, dar stabilă. Medicii de la Spitalul de Copii din Galaţi au fost nevoiţi să o opereze de urgenţă seara trecută, atunci când copila a ajuns la spital. Totul s-a petrecut chiar în curtea casei bunicilor, acolo unde copila locuieşte. Se juca când a fost atacată de câinele vecenilor, animal care nu era ţinut în lanţ.

Bunica a reuşit să o scoată din colţii animalului şi a sunat la ambulanţă. Un echipaj medical a transportat-o la spitalul din Măcin, dar pentru că suferise răni foarte grave în zona capului şi a feţei, medicii au decis să o transporte la Galaţi. Aceasta a suferit leziuni puternice după atacul câinelui.

Poliţiştii din Tulcea au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să îl audieze pe proprietarul câinelui. Animalul face parte dintr-o rasă considerată agresivă.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă