O fetiță de 6 ani a murit, iar o alta de 14 ani este în stare gravă, după ce au fost lovite de o mașină proiectată în gardul unui imobil / Mai multe persoane au agresat șoferul și pasagerul, polițiștii efectuând cercetări sub supravegherea procurorilor

1 lună in urmă 2

Brigada Rutiera a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe str.Mențiunii din sectorul 2 al Capitalei, din primele informații, conducătorul autovehicului ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp, iar din impact autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil unde a accidentat doi minori, precizează un comunicat de presă al Brigăzii rutiere București.

Cei doi copii, două fetițe de 6 și 14 ani, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Fetița de 6 ani a murit la spital, iar cealaltă se afă în stare gravă, au declarat surse pentru G4Media.

De asemenea, conducătorul auto și pasagerul au fost transportați la spital pentru îngrijri medicale.

„Urmare evenimentului rutier, mai multe persoane ar fi exercitat violențe asupra conducătorului auto și pasagerului, fapt pentru care în cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.

Cercetările sunt efectuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, mai precizează Brigada rutieră.

Sursa foto: G4Media

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă