O femeie vaccinată cu prima doză Moderna a născut un bebeluș cu anticorpi împotriva COVID-19, susțin doi medici pediatri

1 lună in urmă 5


Femeia, cadru medical aflat în prima linie în lupta anti-COVID, a primit prima doză de vaccin în luna ianuarie, când era însărcinată în 36 de săptămâni, relatează The Guardian.


Doi medici pediatri din Florida vorbesc despre primul bebeluș născut cu anticorpi COVID-19. Mai exact, ei spun că au avut primul caz în care sunt detectați anticorpi împotriva COVID-19 în sângele din cordonul ombilical al unui nou născut a cărui mamă a fost vaccinată împotriva COVID-19, susțin cei doi pediatri.


Medicii și-au prezentat concluziile într-un articol care urmează să fie publicat, iar această afirmație nu a fost încă verificată, scrie The Guardian.


Femeia, care lucrează în sistemul sanitar, a fost vaccinată cu prima doză de Moderna, iar după trei săptămâni a născut o fată „viguroasă și sănătoasă”, potrivit sursei citate.


Cercetătorii au analizat sângele din cordonul ombilical al bebelușului și au stabilit că anticorpii „au fost detectați la momentul nașterii”. Astfel, există potențial de protecție și reducere a riscului de infecție cu COVID-19 datorită vaccinării mamei.


„Din câte știm, acesta este primul caz din lume în care s-a raportat un copil născut cu anticorpi după vaccinare”, a declarat Gilbert. „Am testat cordonul ombilical al bebelușului pentru a vedea dacă anticorpii din mamă au trecut la copil, ceea ce se întâmplă cu alte vaccinuri administrate în timpul sarcinilor”, a adăugat acesta.


Sunt necesare verificări amănunțite


Potrivit The Guardian, sunt totuși necesare cercetări suplimentare pentru a stabili în mod precis dacă sugarii sunt protejați de acești anticorpi.


„Îi îndemnăm și pe alții să creeze un registru de sarcină și alăptare și să efectueze studii de eficacitate și siguranță ale vaccinurilor Covid -19 la o femeie însărcinată și care alăptează”, se arată în studiul cercetătorilor.


„Acesta este doar un caz, dar vor mai fi, în următoarele luni, mii și mii de copii născuți de mame care au fost vaccinate”, a declarat Rudnick pentru postul local ABC. „Studiile ulterioare trebuie să decidă cât va dura protecția. Trebuie să se stabilească la ce nivel de protecție sau câți anticorpi trebuie să circule într-un copil pentru a oferi protecție”, a adăugat medicul pediatru.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă