O femeie s-a lăudat pe Facebook că a intrat în mall fără să prezinte certificatul verde. „M-au lăsat până la urmă, am făcut urât. Uitaţi-vă la faţa mea, fără mască” – VIDEO

2 săptămâni in urmă 22

O femeie s-a lăudat pe Facebook că a intrat în mall fără să prezinte certificatul verde. Nu numai că le-a povestit urmăritorilor săi de pe Facebook că a intrat în mall fără certificatul verde, dar femeia s-a și filmat în timpul plimbării prin centrul comercial și le arăta tuturor cum își scotea masca de protecție.

În filmarea de pe Facebook, în care femeia lua în râs măsurile impuse în contextul pandemiei de coronavirus, aceasta a mai spus că „am făcut urât” și până la urmă au lăsat-o să intre în mall.

„Sunt în mall, am vorbit, m-au lăsat până la urmă. Daca am făcut urât, vedeţi? Ce dragă, nu vă vine sa credeţi? Uitaţi-vă. Ei, certificat COVID. Îmi ceri mie certificat COVID? Uitaţi-vă la faţa mea, fără mască!”, a spus tânăra pe filmare.

Reprezentanţii respectivului centru comercial din Iaşi au spus că accesul se realizează doar cu prezentarea certificatului verde. În privinţa tinerei care s-a lăudat că a intrat fără nicio dovadă, aceştia s-au obţinut de la comentarii.

„Menţionăm faptul că prioritatea noastră este respectarea tuturor normelor dispuse de autorităţile abilitate, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa clienţilor, iar accesul în centrul comercial se realizează pe baza certificatului verde. Privitor la situaţia la care faceţi referire, nu dorim să comentăm”, au declarat reprezentanţii mall-ului pentru Adevărul.

Comisia Europeană cere României certificat verde COVID obligatoriu şi creşterea ritmului de vaccinare: „Nu mai putem aştepta încă o lună, pentru că virusul nu aşteaptă”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă