O femeie infectată cu COVID şi intubată a născut. Bebeluşul nu a luat virusul

3 săptămâni in urmă 11

O femeie infectată cu COVID şi intubată a născut. S-a întâmplat într-un spital din Italia. Din păcate, starea de sănătate a femeii în vârstă de 35 de ani este în continuare una gravă.

Citeşte şi Italia primește din iunie turiștii vaccinați anti-Covid. Anunţul premierului Mario Draghi

Toată familia a fost lovită de virusul care a făcut ravagii în întreaga lume. Soţul femeii povesteşte că inclusiv socrii şi cumnatul. Cei doi copii de 6 și 2 ani au fost asimptomatici. Pentru că nu avea cine să aibă grijă de ei, micuţii au fost internaţi la pediatrie. Tatăl lor s-a vindecat în urmă cu câteva zile, iar acum s-au întors cu toţii acasă.

Bărbatul le mulţumeşte medicilor care fac tot posibilul pentru a-i salva viaţa soţiei sale.

„Medicii au fost foarte buni. Au așteptat ca bebelușul, prematur, să se nască în siguranță, prin cezariană. În acest fel, soția mea poate fi tratată și cu medicamente mai puternice. Este un bebeluș frumos, două kilograme și 200 de grame, un adevărat cadou din cer”, spune bărbatul.

Bebelușul se află la terapie intensivă, însă nu are COVID.

Povestea familiei a cutremurat orașul, dar și pe medici și asistenți sociali.

„Mulți ne ajută, dar dificultățile sunt mari. Sunt momente în care nu știu ce vom face. Pe lângă frica pentru soția mea, grijile pentru condițiile celorlalți membri ai familiei, trebuie să mă gândesc și la problemele casei și să plătesc chiria. Sunt în concediu de paternitate, cu 600-700 de euro pe lună este foarte greu. Pentru că în această perioadă proprietarii au vândut și apartamentul în care locuim și în curând va trebui să plecăm”, povesteşte bărbatul, potrivit Mediafax.

Citeşte şi „Al doilea val a venit ca un uragan”. Ţara în care coronavirusul face ravagii, aproape 300.000 de infecţii zilnice şi peste 2.000 de morţi

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă