O femeie din Galați, care avea alergii, a suferit un șoc anafilactic după vaccinarea cu Moderna

1 săptămână in urmă 1


Femeia în vârstă de 36 de ani s-a vaccinat, vineri, în centrul Corod din județul Galați, iar la cinci minute după ce a fost imunizată cu prima doză de la Moderna a suferit o reacție adversă puternică. Ea primit primele îngrijiri medicale de la medicul coordonator al centrului, iar apoi a fost transferată la spital, informează Prefectura Galați.


Tânăra era diagonsticată cu alergii și se afla sub tratament, însă nu a comunicat acest lucru echipei de triaj din centrul de vaccinare, așa cum o cere  procedura.


La 5 minute de la administrarea primei doze de vaccin de la Moderna, femeia a prezentat reacţii adverse: hipertensiune, pierderea conştienţei, ameţeală, vertij și dispnee.


„Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor şi a solicitat o ambulanţă, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul", au transmis reprezentanții Prefecturii Galaţi.


Ulterior, femeia a fost trimisă acasă, nefiind necesară internarea în spital.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă