O femeie din Dej şi-ar fi atacat copiii cu cuţitul, ca mai apoi să se înjunghie, dintr-o dorinţă mai veche de răzbunare pe socrul ei

3 săptămâni in urmă 27

De Alex Prunean.
Publicat: 22.04.2021, 07:55.
Actualizat: 22.04.2021, 07:56

O mama şi cei doi copii ai săi au ajuns la spital, aseară, după ce au fost atacaţi cu cuţitul în propria casă, conform spuselor acesteia. Suspectul iniţial era chiar socrul femeii. Atât copiii, cât şi mama, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Municipal din Dej, iar femeia a ajuns direct pe masa de operaţie. Ulterior, au ieşit la iveală informaţii care atestă că de fapt mama ar fi fost cea care a recurs la cumplitul gest, dintr-o dorinţă mai veche de răzbunare.

  • O mama şi cei doi copii ai săi au ajuns la spital cu răni cauzate prin înjunghiere

Update 07:46: Mama i-ar fi înjunghiat pe cei mici, în condiţiile în care era un conflict mai vechi între ea şi socrul acesteia. Pentru a se răzbuna, ar fi recurs la cumplitul gest. Femeia este acum cercetată pentru tentativă de omor. Copiii au recunoscut în cele din urmă cele întâmplate. În plus, mai mulţi săteni confirmă că s-au aflat cu bunicul copiilor la stână toată ziua, neavând cum să fie el autorul.

Femeia dădea vina pe socrul care afirma că nici măcar nu era acasă

Deşi a ajuns direct pe masa de operaţii, starea femeii este stabilă, spun medicii. A suferit multiple leziuni înjunghiate, atât în zona abdomenului, cât şi în zona cervicală, în zona cefei, dar a avut noroc şi nu i-au fost atinse organe vitale. Cei doi copii de 6, respectiv 8 ani au suferit tăieturi superficiale, dar chiar şi aşa au rămas pe secţia de pediatrie a Spitalului din Dej.

Cea care a sunat la 112 a fost chiar femeia care a spus că în gospodăria lor a izbucnit un conflict şi că ar fi nevoie de intervenţia poliţiştilor. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului cât de repede au putut, dar când au ajuns acolo, mama şi cei doi copii erau deja răniţi. Aflată în stare de ebrietate, femeia le-a spus poliţiştilor că cel care a comis fapta este chiar socrul ei, însă bărbatul care a ajuns mai târziu acasă spune că nu ştie despre ce este vorba şi că toată ziua a fost prins cu treabă la o stână din localitate. Acesta a fost audiat întreaga noapte pentru că oamenii legii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.

Au fost anunţaţi şi cei de la Protecţia Copilului, iar un reprezentant se va deplasa în comuna Bobâlna, acolo unde locuieşte această familie, pentru a face o anchetă şi pentru a afla dacă după externare cei doi copii mai sunt în siguranţă în familia respectivă.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă