O femeie de 73 de ani din Bacău, cu multiple afecțiuni, a murit în aceeași zi în care s-a vaccinat anti-COVID

1 lună in urmă 51

Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat vineri,  decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, cunoscută cu multiple afecțiuni cronice, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, într-un comunicat. Din datele primite până la acest moment, persoana a fost vaccinată împotriva COVID19 în cursul zilei, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Bacău.

22 Ianuarie 2021, 21:19 (actualizat 22 Ianuarie 2021, 21:21) |

Vaccinare

În  perioada de supraveghere post-vaccinală, persoana nu a prezentat modificări ale stării de sănătate. După perioada de monitorizare, persoana a părăsit centrul de vaccinare, fără alte acuze.

Femeia de 73 de ani  a fost ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a aceluiași spital, unde a intrat în stop cardio-respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare.

Potrivit sursei citate, "informațiile primite până la acest moment sugerează o suprapunere de evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, evenimentul coincident este definit ca „evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia”.

La acest moment, cazul se află în observația DSP Bacău, care va prezenta concluziile analizei.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă