O familie din Popești Leordeni, legată de un bărbat care le-a intrat în locuință. Individul este căutat de polițiști

5 zile in urmă 12


Polițiștii din Ilfov au fost sesizați, miercuri, că o familie din Popești Leordeni a fost legată de un bărbat care le-a intrat în casă. Agenții încearcă acum să-l găsească pe bărbat.


Incidentul a avut loc în această dimineață în jurul orei 04:30, iar polițiștii au fost sesizați trei ore mai târziu. Încă nu se știe dacă bărbatul care le-a intrat în casă a vrut să se răzbune pe familia din Popești Leordeni sau a vrut să fure.


„La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 07:17, polițiștii orașului Popești Leordeni au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, la aceeași dată în jurul orei 04:30, 2 persoane de sex masculin au pătruns în locuința apelantului, din orașul Popești Leordeni, dupa care, l-au legat, atât pe el, cât și pe soția și soacra acestuia”, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov.


Imediat după acest gest, bărbatul a fugit, iar acum este căutat de polițiști.


La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii orașului Popești Leordeni, specialiști criminaliști și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru efectuarea de activități specifice din competență.


La acest moment, se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor, stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.




Citeşte Articolul Întreg pe Sursă