O familie a aruncat accidental 25.000 de dolari. Gunoierii au căutat prin 6 tone de deșeuri pentru a recupera mica avere

2 luni in urmă 32

O familie din statul Ohio, SUA, a aruncat accidental 25.000 de dolari la gunoi, în timp ce își ajuta bunica să facă curățenie în casă.

Norocul acestora a fost că firma de salubritate a găsit plicul cu bani când a sortat gunoaiele, potrivit ABC News 5.

Gary Capan, managerul companiei, a povestit cum a primit un apel disperat de la familie și cum a reușit să îl găsească pe șoferul care luase gunoiul în dimineața respectivă. Bărbatul nu apucase să golească camionul la groapa de gunoi.

Buldozerele strivesc gunoiul imediat ce este descărcat, astfel că banii ar fi fost imposibil de recuperat în cazul în care șoferul ar fi apucat să ajungă la destinație.

Muncitorii au sărit pe un munte de șase tone de gunoi și au găsit rapid banii, doar 10 minute a durat toată operațiunea.

Ulterior, familia a explicat că își ajuta bunica să arunce lucrurile de care nu mai avea nevoie. Au golit frigiderul, congelatorul, au pus totul într-o pungă și au aruncat-o la gunoi. Abia mai târziu femeia și-a adus aminte că ținea în interior un plic cu 25.000 de dolari.

Citeste si:

 "Niciodată Ministerul Economiei nu a pus mai mulţi bani în piaţă precum anul acesta"

Horoscop zilnic. Vineri, 6 august

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă